Rădulescu îl știe pe Lucescu de aproape o jumătate de secol. Au jucat împreună la Sportul și i-a fost timp de patru ani secund la echipa națională
Domnule profesor, ideea asemănării celor doi nu doar că vă aparține, ci ați și insistat asupra ei… Uitându-mă la Laurențiu, parcă‑l revăd pe Mircea atunci când era tânăr. Aceeași pasiune, aceeași obsesie a meseriei. Uneori, chiar și aceeași încăpățînare.
Într-adevăr, Lucescu e cu 30 de ani mai în vârstă. Acum 30 de ani, însă, era deja de un an la echipa națională și învingea Italia la București cu 1-0! Și Laurențiu e în fața unei mari performanțe. A eliminat pe Ajax, e înaintea meciului cu Chelsea. Un vârf greu de atins la nici 38 de ani! Mă uit că e la fel de stăpân pe sine ca Mircea pe vremuri, la fel de preocupat de imagine, lucrează mereu să-și gestioneze relațiile cu șefii. Nu era ușor cu conducătorii de-acum 30 de ani, dar nici cu Gigi nu e ușor!
Tactic, ce-i unește? Capacitatea de a citi jocul adversarului. La retur, Reghecampf a știut totul despre Ajax. Lucescu studia și el foarte mult pe video, într-o perioadă în care nu se auzise de internet. La noi, înregistrarea video era sfântă. Ore întregi ne priveam viitorii adversari!
Antrenorii riscului calculat
Sunt doi antrenori ofensivi sau defensivi? Ambilor le place riscul, dar riscul calculat. Cu Ajax, Steaua nu s-a aruncat orbește peste adversar. Cu Italia, acum 30 de ani, i-am așteptat, dar am lovit când trebuia. Și ar mai fi asemănări. Ambii vorbesc mai multe limbi străine, sunt extrem de preocupați de imaginea proprie. Prin aceste calități, Reghe poate ajunge în curând în străinătate. Lucescu a trebuit să aștepte până la 45 de ani, pentru că așa au fost timpurile.
Dar deosebiri? Sunt chiar așa, ca două picături de apă? Nu, nici vorbă. Lucescu și-a început cariera de antrenor din postura marelui fotbalist, căpitan al echipei naționale. A dorit să creeze încă de la început, a mers la Hunedoara în Divizia B, la națională a luat-o practic de la zero. Laurențiu a fost în multe părți, într-un timp scurt, dar se pare că și-a găsit locul abia acum, la Steaua.
Lucescu – autodidact, Reghe – meditativ
Pe Lucescu l-a ajutat că a făcut și studii în afara fotbalului? Mult. A terminat Științe Economice, asta i-a influențat modul de a gândi. E un autodidact în toate domeniile, chiar și acum, când are o vârstă, continuă să citească. În altă epocă și în altă ierarhie a valorilor, Laurențiu a trebuit să facă Școala de Antrenori pe post de studii superioare.
Ce au diferit cei doi ca filosofie a fotbalului? E foarte bine că la vârsta lui, Reghecampf are deja o filosofie proprie. Îi place pressingul agresiv, jocul în viteză, folosește apărarea avansată. Lucescu mergea mult pe posesie și pe anumite automatisme în atac. Dar în treizeci de ani viteza de joc s-a modificat mult și e obligatoriu să te adaptezi.
Ca persoane, prin ce diferă? Lucescu e un vorbăreț, are talent oratoric. Așa era și pe vremuri. Laurențiu e mai meditativ, dar pare sigur pe frazele pe care le rostește.
Ce sfat i-ați da lui Reghecampf înainte de Chelsea? Să fie el însuși. Să-i asculte pe toți, dar să ia singur decizia cea mai bună.
Mircea Rădulescu (71 de ani) Trei echipe a pregătit, în Divizia A, Mircea Rădulescu: Sportul Studențesc, Univ. Craiova și Rapid Mircea Rădulescu a fost selecționerul Egiptului în sezonul 1993-1994, al Siriei în 1997-1998 În sezonul 1994-1995, a pregătit pe CA Tunis În 1996- 1997, Mircea Rădulescu a fost director tehnic al Algeriei Statistică: Răzvan Toma
Mircea LUCESCU Născut: 29.07.1945 (București) Cariera de jucător Post: extremă Debut Div. A: 21.06.1964, Dinamo – Rapid 5-2 63-64: Dinamo București 2 0 64-65: Dinamo București 1 0 65-66: Știința Buc. (Div. B) 66-67: Poli București (Div. B) 67-68: Dinamo București 17 1 68-69: Dinamo București 27 8 69-70: Dinamo București 24 4 70-71: Dinamo București 23 3 71-72: Dinamo București 26 7 72-73: Dinamo București 28 12 73-74: Dinamo București 25 5 74-75: Dinamo București 31 4 75-76: Dinamo București 26 6 76-77: Dinamo București 19 7 77-78: Corvinul 34 7 78-79: Corvinul 27 5 79-80: Corvinul (Div. B) 80-81: Corvinul 27 7 81-82: Corvinul 23 2 89-90: Dinamo București 1 0 Total: 361 jocuri 78 goluri A cucerit: 6 titluri și o Cupă
Echipa națională Debut: 02.11.1966, România – Elveția 4-2 Total: 64 jocuri 9 goluri A jucat la un turneu final de CM Echipa olimpică Debut: 18.11.1967, RDG – România 1-0 Total: 6 jocuri 0 goluri Cupe europene Debut: 13.11.1968, Dinamo – West Bromwich Albion 1-1 Total: 15 jocuri 3 goluri
Cariera de antrenor În România 1978-79: Corvinul 17. 7. 1. 9. 23-25 (etapele 18-34) 1979-80: Corvinul (Div.B) 1980-81: Corvinul 34. 16. 3. 15. 72-48 1981-82: Corvinul 34. 15. 9. 10. 64-42 1985-86: Dinamo 21. 13. 3. 5. 32-18 (14-34) 1986-87: Dinamo 34. 17. 10. 7. 84-46 1987-88: Dinamo 34. 30. 3. 1. 107-25 1988-89: Dinamo 34. 30. 2. 2. 130-30 1989-90: Dinamo 32. 24. 5. 3. 90-23 1997-98: Rapid 34. 24. 6. 4. 70-24 1998-99: Rapid 24. 21. 2. 1. 59-13 (1-16 și 27-34) 1999-00: Rapid 34. 22. 6. 6. 65-38 Total: 332. 219. 50. 63. 796-332 A cucerit: 2 titluri, 2 Cupe și o Supercupă, a izbutit o promovare din B în A
În străinătate 1990-91: Pisa SC (1 Italia) 1991-92: Brescia Calcio (2 Italia) 1992-93: Brescia Calcio (1 Italia) 1993-94: Brescia Calcio (2 Italia) 1994-95: Brescia Calcio (1 Italia) 1996-97: Reggiana AC (1 Italia) 1998-99: Internazionale Milano FC (1 Italia) 2000-01: Galatasaray SK Istanbul (1 Turcia) 2001-02: Galatasaray SK Istanbul (1 Turcia) 2002-03: Beșiktaș JK Istanbul (1 Turcia) 2003-04: Beșiktaș JK Istanbul (1 Turcia) 2004-05: Șahtior Donețk (1 Ucraina) 2005-06: Șahtior Donețk (1 Ucraina) 2006-07: Șahtior Donețk (1 Ucraina) 2007-08: Șahtior Donețk (1 Ucraina) 2008-09: Șahtior Donețk (1 Ucraina) 2009-10: Șahtior Donețk (1 Ucraina) 2010-11: Șahtior Donețk (1 Ucraina) 2011-12: Șahtior Donețk (1 Ucraina) 2013-13: Șahtior Donețk (1 Ucraina) A cucerit: 2 titluri ale Turciei, 5 titluri ale Ucrainei, 2 cupe ale Ucrainei, o Cupa UEFA și o Supercupă a Europei. De asemenea, în Italia a izbutit două promovări în Serie A, dar a suferit și 3 retrogradări.
În echipa națională 1981-1986: 58. 24. 19. 15. 77-63 A izbutit o calificare la un turneu final de CE
Laurențiu Aurelian REGHECAMPF Născut: 19.09.1975 (Târgoviște,DB) Cariera de jucător Post: fundaș dreapta Divizia A Debut: 31.07.96, Chindia – Ceahlăul 1-0 1996-97: Chindia 20 2 Steaua 12 1 1997-98: Steaua 30 1 1998-99: Steaua 9 1 1999-00: Steaua 22 2 Total: 93 7 A cucerit 2 titluri, 2 cupe și o supercupă
În străinătate 1994-95: VSE Egger Sankt-Pölten (2 Austria) 1998-99: Liteks Loveci (1 Bulgaria): 14 4 2000-01: FC Energie Cottbus (1 Germania): 26 2 2001-02: FC Energie Cottbus (1 Germania): 30 1 2002-03: FC Energie Cottbus (1 Germania): 30 3 2003-04: FC Energie Cottbus (2 Germania): 32 9 2004-05: FC Energie Cottbus (2 Germania): 17 2 Alemannia Aachen (2 Germania) 29 2 2005-06: Alemannia Aachen (2 Germania) 25 6 2006-07: Alemannia Aachen (1 Germania) 32 7 2007-08: Alemannia Aachen (2 Germania) 21 5 2008-09: 1.FC Kaiserslautern (2 Germania) 2 1 A cucerit un titlu al Bulgariei
Echipa națională Debut: 29.03.03, România – Danemarca 2-5 Total: 1 –
Cupele europene Debut: 23.07.1997, Steaua – ȚSKA Sofia 3-3 Total: 23 2 Cariera de antrenor În Liga 1 2010-11: Gloria Bistrița 2010-11: Univ.Craiova 2011-12: Concordia 2012-13: Steaua În Liga a 2-a 2010-11: FC Snagov 2011-12: FC Snagov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER