Meciul „2 în 1” pentru viitorul Stelei!** „Copilul” lui Reghecampf și preferații lui Becali s-au întrecut în execuții de efect!” Cum s-au mișcat țintele roș-albaștrilor:

Meciul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Steaua este lider detașat în Liga I, iar în Europa League lucrurile par să curgă înspre o calificare în sferturile competiției, Gigi Becali privește cu siguranță și spre celelalte jocuri din campionat, pentru a vedea care pot fi întăririle echipei sale din vară.

Iar meciul dintre Gaz Metan și Viitorul Constanța a fost prilejul „2 în 1” pentru șeful Stelei. Trei dintre fotbaliștii aflați pe lista roș-albaștrilor s-au întâlnit în meciul de la Mediaș și toți trei au avut evoluții remarcabile. Tha’er Bawab, fotbalist pe care Laurențiu Reghecampf l-a avut ca elev la Bistrița, a marcat primul gol al gazdelor și a stat la originea celorlalte două, în timp ce Alibec și Chițu au creat reușita din finalul primei părți, care a redus din diferență pentru constănțeni.

Cum s-au mișcat fotbaliștii urmăriți de Steaua:

Bawab – tehnic și bun cunoscător al jocului, știe să își aleagă cele mai bune poziții pentru a amenința în permanență poarta adversă, în ciuda unei viteze nu
foarte de invidiat. În finalul meciului, și-a completat prestația excelentă cu un gol de colecție: a trecut în dribling de doi adversari și a înscris din câțiva metri, pe sub Buzbuchi. A ajuns la cota 8 goluri marcate în acest sezon.

Alibec – dorit de Becali ca vârf de careu, fotbalistul aflat încă sub contract cu Inter Milano arată o viziune demnă de un fotbalist cu experiență. A încercat câteva acțiuni personale, care i-au și ieșit, iar tehnica sa arată că poate fi folosit și pe un post mai retras. A pasat decisiv la reușita lui Chițu.

Chițu – extrema echipei lui Hagi dezvoltă o viteză care poate dezechilibra orice defensivă. Joacă atât pe stânga, cât și pe dreapta, iar aparițiile sale surprinzătoare în fața porții pot face diferența. Așa cum s-a întâmplat și la Mediaș, când a marcat cu o execuție spectaculoasă, cu capul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×