Chiar dacă titlul din Germania este ca și jucat, Bayern Munchen nu își permite niciun pas greșit și cu atât mai mult nu pe teren propriu, în fața unei echipe din coada clasamentului. Așa s-a întâmplat și sâmbătă, când bavarezii au primit vizita formației de pe locul al 13-lea, Fortuna Dusseldorf. Oaspeții au deschis scorul pe Allianz Arena în minutul 16, dar rezultatul nu avea oricum nici cel mai mic impact în clasament, deoarece la Gelsenkirchen, Dortmund era condusă de Schalke încă din minutul 12.
Muller a egalat în finalul primei părți după o fază de manual, dar surpriza a continuat și în partea secundă. Lambertz, autorul pasei decisive de la primul gol, și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 71 și gluma părea să se îngroașe. Nu a fost decât o iluzie. Ribery a adus egalarea din nou după numai trei minute, iar Boateng a adus toate cele trei puncte cu reușita din secvențele de final ale partidei.
Cei 71.000 de fani care au asistat la meci au plecat acasă cu satisfacția de a-și vedea echipa ca și campioană, distanța de 20 de puncte față de Dortmund, care a pierdut cu 1-2 la Schalke, fiind aproape imposibil de recuperat. Acum, toată atenția se îndreaptă înspre Liga Campionilor, singura motivație majoră rămasă intactă în acest sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER