Daniel Georgievski a revenit pe terenul de joc, după aproape 4 luni de pauză. Fundașul Stelei a fost ales titularul postului de fundaș dreapta pentru partida cu Ceahlăul Piatra Neamț.
Jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a antrenat normal încă de dinaintea meciului cu Chelsea, însă nu era pus la punct cu pregătirea fizică pentru partida cu englezii. De altfel, era de așteptat că Georgievski să joace cu Ceahlăul, însă nu din postura de titular. Nu este exclus să-l vedem titular și la Londra.
Ultimul meci în care fundașul macedonean a jucat a fost cea cu CS Severin, care s-a disputat pe 18 noiembrie 2012, în timpul căreia s-a accidentat. Acel moment a declanșat o serie de probleme pentru Laurențiu Reghecampf, care a rămas fără opțiuni similare pentru acel post.
Antrenorul Stelei i-a testat acolo pe Chipciu, Prepeliță și Pârvulescu, însă problema a fost rezolvată abia după transferul lui Cornel Râpă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER