Când a ajuns la Mordovia, Dorinel a fost întâmpinat din vârful peniței de editorialiștii ruși. Cotropiți de selecționer străin, Capello, de Spaletti, Hiddink, Petrescu, Bilic și alții, rușii cu chenar la ziar s-au gândit că asta le mai lipsea, încă un român. Cum adică să-și permită să vină un recent campion al României la ultima clasată din capionatul Maicii Rusii? Ei, bine, uite așa!
Dorinel și-a început magistral lucrarea de la Saransk, printr-un 2-0 cu multifinanțații de la Anji. Am scris doar numele echipei, nu și al orașului. Las confraților ruși plăcerea ortografierii orașului oset, păstrându-mi concentrarea pentru numele unui atacant al Mordoviei, care necesită măcar tot atâta efort. Lăsăm și amănuntul că Anji îl are pe Eto`o, plătit cu 20 de milioane pe an, pentru că ilustrul Samuel e pe final de carieră, la fel de celebru și de înfoiat ca și Hiddink, veteranul de pe bancă. Insist însă pe cele 35 de milioane plătite de Anji Șahtiorului pentru Willian. Suma e bugetul Stelei pentru vreo 3 ani și salariul lui Dorinel pentru vreo șapte decenii. Asta ca să înțelegem imensa diferență pe care a surmontat-o antrenorul român.
Dorinel e dintre cei care muncesc precum apucații și când au echipă nu-i interesează nimic altceva. Dar acest spirit de salahor s-ar putea să n-ajungă. Ca să bați pe Anji, trebuie să fii norocos și deștept. Mai ales deștept, să știi să profiți de tot, de teren, de oboseala adversarilor care se bătuseră recent cu Newcastle, de cele minus zece grade de afară, de absolut tot. Până să ajungă Dorinel acolo, de la Mordovia îi știam doar pe Rustem și Ruslan, doi frați cu rădăcini musulmane. Muhamețin e exercițiul de ortografie promis mai sus, adică numele de familie al celor doi. Acum îi mai știm pe Akaki, Perendija, Bozovic și Oprița. Cu toții titulari în fața lui Hiddink, dar cu toții pe pantă coborâtoare când au ales să se ducă după Dorinel. Akaki, om de Gaz Metan, adică de mijlocul clasamentului. Perendija, fost campion cu Oțelul, dar în cădere liberă, ca și echipa din Galați după plecarea lui Dorinel. Bozovic, director naiba mai știe de care la firma lui Copos. Oprița, un veteran care n-a mai corespuns filisofiei trendy a lui Contra.
Ă‚știa sunt oamenii. În rest e doar nebunia lui Dorinel de-a reuși. La finalul meciului cu Anji am priceput că Oțelul, cu toate arbitrajele favorabile de care s-a vorbit în anul acela, n-ar fi trecut niciodată de locul șase dacă n-ar fi avut un antrenor care s-o stoarcă până la coajă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER