Primul contact cu Londra e dezamăgitor. Prima senzație de acreală o ai încă de când pui piciorul pe celebrul Heathrow. O căzătură, care nu ar rezista probabil, la nici cel mai mic cutremur. E îmbunătățit cu câteva magazii care pe dinafară amintesc de vulcanizările de la noi de după Revoluție. Ok, poate e doar prima impresie. But… Metroul sau the tube cum îi spun ei? E jalnic! Nu se compară nici cu trenul galben fără cai. La noi, astfel de trenuri ar fi scoase din funcțiune.
Nu știi care e mai vechi, peronul sau metroul? La naiba, niciodată nu sunt la același nivel. Deci, atenție la „the gap”! Așa ceva nu vezi în țările Uniunii Europene, unde totul e aranjat la milimetru. Marea Britanie cică nu vrea în UE, dar adevărul e că nu ar ține pasul cu celelalte. Suntem în 2013. Internetul la București există până și la metrou. Aici e rar și când îl prinzi te costă de te ustură. Încă nu am întâlnit nici un englez veritabil, cu excepția lui Robert Stein (fanul cu sânge albastru al lui Chelsea a cărei poveste incredibilă o puteți citi mâine în ediția tipărită a ProSport). E un adevărat Babilon aici. Convent Garden, adică inima Londrei? Pff, din zece inși ești norocos dacă măcar unul își dă seama că de fapt trece prin această zonă. Nu știu ce experiențe ne mai așteaptă, dar simt că și clubul Chelsea e departe de ceea ce pare. De fapt, știu sigur! Dar vă povestesc după ce voi obține acreditările.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER