E foarte greu să ai mingea pe Stamford Bridge, e aproape imposibil să te impui în fața unei echipe atât de puternice, cu nume atât de mari și cu bani atât de mulți. Dar Steaua a avut moment în care a făcut-o, perioade în care a alergat, clipe în care a părut mult mai mare și mai matură decât e ea în realitate.
E păcat și nedrept când ratezi la 0-0 așa ca Rusescu, dar cine i-a scos în ultima clipă șutul? Cech, care ani la rând a fost declarat cel mai bun portar al lumii. E frustrant când vezi că englezii (impropriu spus, pentru că la start au fost doar doi supuși ai reginei, Terry și Cole) marchează după o fază de billiard, în care tu nu prea vezi mingea. Dar mânuitorii tacului de la primul gol au fost Ramirez și Mata, doi băieți care acum mai puțin de un an erau determinanți în eliminarea barcelonei și mai apoi în câștigarea Champions League.
E reconfortant să vezi că ai un apărător precum Chiricheș care marchează pentru a treia oară în această campanie europeană și e nemaipomenită senzația în care ai anulat prelungirile și Chelsea mai are nevoie de două goluri nu într-un meci , ci doar într-o repriză.
E plăcut și dătător de speranțe când Adi Popa aleargă pe lângă Ashley Cole ca pe lângă cișmelele din Chiajna, când Luiz nu-l poate opri pe piticul de pe dreapta decât cu cotul în cap (n-ai văzut, arbitre?), iar Ramirez nu-l poate pune la respect decât mângâindu-l cu cramponul pe gambă.
E enervant însă când la fază fixă plăpândul Tănase îl are în pază pe Godzilla Terry și nu-l poate ține. E frustrant când ștergi praful de pe epava lui Torres, permițîndu-i să marcheze și să revină printre fotbaliști. E iritant când nu prea mai faci pressing în față și nici nu mai prea legi la mijloc, când vezi că îți lipsește puțin, dar își lipsește ceva ca să fii mare de tot.
Dar nu poți să nu-i aplauzi pe cei care au ajuns până aici, unde, după cum începuse drumul în Europa, cu o înfrângere acasă în fața unor slovaci anonimi, era greu și de crezut, dar și de visat că s-ar fi putut ajunge.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER