Fața nevăzută a unui eșec!** Momentele ieșite din comun care au dus la înfrângerea cu Chelsea

Fața nevăzută a unui eșec!** Momentele ieșite din comun care au dus la înfrângerea cu Chelsea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii steliști s-au luat la bătaie cu stewarzii și cu suporterii lui Chelsea, iar Fernando Torres l-a bruscat de nervi pe arbitrul de rezervă

Camerele celor trei televiziuni care au transmis meciul de joi seară, de pe Stamford Bridge, nu au reușit să surprindă tot ce s-a întâmplat în stadion, dar mai ales în afara acestuia. Dincolo de dezamăgirea provocată de scorul final, 1-3, pentru cei care am fost prezenți la fața locului rămân și momente pe care nu toată lumea le-a sesizat. ProSport prezintă fața nevăzută a partidei Chelsea – Steaua, una cu momente amuzante, tensionate, bizare și lecții din care unii ar trebui să învețe.

Duckadam, cu soțiile fotbaliștilor!
Helmuth Duckadam n-a avut loc în autocarul echipei și a făcut deplasarea la stadion în microbuzul care le aducea pe soțiile fotbaliștilor, grup condus de nevasta antrenorului Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan. Un lucru și mai ciudat s-a petrecut însă în momentul în care mașina albă a ajuns în parcarea de la Stamford Bridge: omul care a adus echipei din Ghencea Cupa Campionilor a fost mai puțin solicitat pentru poze și autografe de românii aflați prin preajmă decât soția antrenorului stelist.

„Mustață, noi cum intrăm?”
În momentul în care nucleul dur al galeriei steliste a apărut la stadion, românii fără bilet care stăteau de ore bune pe lângă Stamford Bridge l-au asaltat cu întrebări pe Gheorghe Mustață, figura cea mai reprezentativă a ultrașilor steliști. „Gigi, mai sunt bilete? Noi cum intrăm la meci, ce facem? Ajută-ne să intrăm pe stadion!”. Răspunsul liderului de galerie n-a fost de mare ajutor pentru românii care nu puteau să pătrundă în tribunele Stamford Bridge: „Frățiorii mei, n-am cum să vă ajut. Toată lumea a venit la mine să-mi ceară bilete, dar nu mai sunt!”. Singura variantă rămasă pentru cei fără tichete de acces a fost să cumpere de la bișnițari.

Pumnii de la finalul meciului
Dezamăgiți că Steaua a ratat calificarea în sferturile de finală ale Europa League, câțiva dintre suporterii români aflați pe stadion s-au luat la bătaie, la finalul meciului, cu forțele de ordine. Stewarzii au intervenit însă în forță și au evacuat galeria echipei din Ghencea înainte de termenul planificat. De regulă, fanii oaspeților rămân în arenă aproape o jumătate de oră după fluierul de final. Scoaterea steliștilor de pe Stamford Bridge nu a făcut decât să mute problemele din stadion în stradă, pentru că ultrașii români au avut și acolo altercații cu suporterii englezi. Un ultras stelist a fost arestat de poliția britanică.

Torres l-a lovit pe arbitru
În repriza a doua, Fernando Torres a cerut penalty după un duel în careu cu Lukas Szukala, dar arbitrul a lăsat jocul să curgă. Contactul inițial dintre cei doi fotbaliști a fost unul regulamentar, dar apoi, involuntar, fundașul stelist l-a lovit în nas pe atacantul iberic. Acest lucru l-a enervat la culme pe omul de 60 de milioane de euro al lui Chelsea, care a trebuit să părăsească terenul pentru îngrijiri medicale. Ajuns la marginea terenului, Torres a avut o altercație cu arbitrul de rezervă, pe care l-a împins violent reproșându-i că nu a văzut faultul lui Szukala. Spiritele s-au calmat rapid și spaniolul a intrat pe mâna medicilor. Apoi a urmat faza comică: murdar de sânge, Torres a trebuit să își schimbe tricoul. Numai că noul echipament, cel cu care a intrat pe teren, nu avea imprimat numărul și nici numele pe spate.

Faza specială făcută pentru Steaua

Golul doi marcat de Chelsea a scos în evidență marea problemă a steliștilor, fazele fixe. La finalul meciului, marcatorul Terry a explicat că schema prin care a reușit să înscrie a fost creată special pentru meciul cu Steaua: „Ne-am pregătit foarte mult pentru meciul acesta, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Ca să vă dau un exemplu, faza din care am marcat a fost repetată de sute de ori în ultima săptămână, la antrenamente. Juan știa că în momentul în care îi fac semn trebuie să centreze la cap. A făcut-o perfect și am dat gol”. Semnul pe care căpitanul lui Chelsea i l-a făcut colegului său spaniol a fost mai mult decât evident. După ce a ridicat mâna, Terry a scăpat din marcajul neglijent al lui Szukala și s-a întâlnit perfect cu mingea centrată de Mata.


Le-am spus jucătorilor mei că trebuie să marcăm trei goluri, pentru că știam că putem primi un gol pe contraatac. La pauză, la 1-1, mi‑am menținut discursul
Rafa Benitez, antrenor Chelsea

Torres a trimis patru șuturi spre poarta stelistă, dintre care unul singur pe spațiul porții

Spaniolul nu mai marcase din 27 ianuarie, într-un meci de Cupă cu Brentford (2-2). Până la golul cu Steaua, Torres nu înscrisese de 686 de minute

Atacantul lui Chelsea a devenit primul jucător din istorie care marchează în 7 competiții diferite pe parcursul unui singur sezon (Premier League, Cupa Angliei, Cupa Ligii, Supercupa Angliei, Liga Campionilor, Europa League și CM al Cluburilor)

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×