Gălățenii au făcut spectacol în amicalul disputat astăzi, pe stadionul „Oțelul”, în compania unui adversar modest, CSM Moinești (locul 2 în liga a treia), impunându-se categoric, scor 10-0. Paraschiv a deschis festivalul golurilor cu o „dublă”, iar Astafei a completat scorul primei reprize după o fază lucrată de același Paraschiv.
Partea secundă a început cu un nou gol al formației gălățene, care a marcat încă de la prima fază prin Vancea. Apoi, și-a intrat în rol Didi, cu o „dublă”, plus un penalti scos, ratat tot de el, dar a urmat un autogol provocat tot de brazilian, în aceeași fază. Vancea a semnat și el dubla, iar ultimele două goluri au fost marcate de Stromajer și Joao Felipe.
OȚELUL:
Prima repriză: Brăneț – Cojoc, Sîrghi, Benga, Popescu – Iorga, Giurgiu, Neagu – Astafei, Paraschiv, Gazale.
Repriza a doua: Simaitis – Cârjă, Costin, Sipovici, Murgoci – Filip, Băjenaru – Joao Felipe, Didi, Stromajer – Vancea.
Antrenor: Petre Grigoraș.
Au marcat: Paraschiv (min. 5, min. 10), Astafei (min. 24), Vancea (min. 46, min. 74), Didi (min. 55, min. 64), autogol Moinești (min. 59), Stromajer (min. 77), Joao Felipe (min. 80).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER