Tevatura rezultată în urma cursei de la Sepang din această dimineață pare să se fi terminat în momentul în care piloții au acordat interviurile post cursă. După ce a ignorat ordinele venite de la boxele Red Bull Racing și l-a depășit riscant pe Mark Webber, campionul mondial în exercițiu Sebastian Vettel și-a prezentat scuzele.
„Vreau să îi spun lui Mark că îmi pare rău, am făcut o greșeală mare azi. Trebuia să rămânem în pozițiile în care eram, nu am ignorat ordinele în mod deliberat. L-am depășit pe Mark, și văd că acum e supărat din cauza asta, dar vreau să fiu sincer și să respect adevărul, astfel că îmi cer scuze. Mi-am asumat riscuri mari în momentul depășirii și știu că trebuia să mă fi comportat altfel. Scuzele nu îl ajută acum, dar țin să îi transmit că nu am făcut asta intenționat”, a spus Sebastian Vettel după cursă. Declarația acestuia vine după ce șeful RBR, Christian Horner, a spus că nu a fost de acord cu ceea ce s-a petrecut pe circuitul din Malaezia. „Au făcut totul de capul lor, ceea ce pentru noi s-a dovedit a fi cel puțin inconfortabil. Le-am transmis instrucțiuni clare să-și mențină pozițiile, însă Sebastian și-a dorit mult să câștige”.
Rosberg: „S-ar fi procedat la fel și dacă eram eu în locul lui Lewis”
Celălalt beneficiar al ordinelor de echipă, Lewis Hamilton, a avut un descurs asemănător la final. După ce lui Nico Rosberg i s-a transmis limpede că nu are acceptul echipei să-l depășească pe britanic, Hamilton a reacționat cu fair-play. „Echipa a făcut o treabă fantastică și, dacă e să fiu sincer, cred că Nico trebuia să fie aici (n.r. – pe podium). A avut o cursă mai bună decât mine, nu pot spune că mă încearcă sentimente plăcute”. După ce a declarat „la cald” că echipa ar trebui să țină minte momentul de azi și ajutorul oferit lui Hamilton, Nico Rosberg și-a îndulcit discursul la final. „A fost un efort colectiv și am respectat instrucțiunile echipei. Faptul că echipa a dorit să venim la final cu mașinile pe locurile trei și patru este de înțeles. Știu că s-ar fi dat aceleași instrucțiuni și dacă eram eu în locul lui Lewis”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER