Fundașul de 32 de ani explică motivul pentru care a ratat poza de grup de la începutul meciului cu maghiarii
Dorin, cum te simți? Au trecut două zile de la meciul contra Ungariei, nu a fost unul tocmai bun pentru tine… Sunt bine, chiar sunt. Sunt în drum spre cantonament, cu Spezia. Starea mi-e normală. Știu că nu am făcut cea mai bună partidă la Budapesta, dar nu am cum să dau timpul înapoi și să schimb asta, oricât mi-aș dori. Sunt conștient că am dezamăgit!
Selecționerul, colegii te-au mustrat la final? Crezi că altfel ar fi arătat scorul dacă prindeai o zi bună? Singurul semn de întrebare a fost la penalty. Dacă m-ar fi întrebat cineva, până să văd reluarea, dacă am faultat acolo, aș fi spus un «nu» categoric. Efectiv, nu mi-am dat seama. Nu fac o tragedie din jocul prestat vineri. Sper să nu o facă și alții.
Ce le răspunzi celor care spun că vârsta începe să-și spună cuvântul și că poate nu ar mai trebui să fii chemat la națională? Eu, atâta timp cât o să fiu chemat de nea Piți, o să vin. Nu simt că am ajuns în vreun punct mort al carierei. Joc la echipa de club și nu o fac rău, așa cum s-a tot vehiculat prin presă. Așa e mereu… Cum prinde cineva un meci prost, cum e terfelit și rugat să se retragă.
„Știu că nu am jucat bine!”
Poza de grup de la începutul partidei contra Ungariei a inclus doar 10 jucători de-ai noștri. Ce s-a întâmplat? Cum de ai ratat-o? M-am dus la banca de rezerve, să beau apă. Când m-am întors, ei deja o făcuseră. Trebuia să înceapă meciul, nu am mai stat să-i rog să facă încă una. Nu de poze îmi era mie atunci. Sau lor.
Jocul României a fost slab vineri. Se mai poate schimba ceva până mâine sau ne așteaptă un rezultat dezastruos cu Olanda? Știu că nu am jucat bine, dar a fost ciudat fără spectatori. Fotbalul nu ar trebui să se joace fără ei. Tocmai de asta cred că, la Amsterdam, o să arate altfel echipa. Eu le țin pumnii și sper să fie ștearsă imaginea de vineri. Poate și a mea, puțin.
51 de selecții a adunat Dorin Goian la echipa națională, din 2005 până în prezent
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER