Chima, Stanciu, Budescu, Alibec, Iorga, ba chiar Nistor sau Vieira. Cam așa arată lista lungă de cumpărături a Stelei pentru pauza de vară. De la a vorbi despre cineva până la a-l aduce efectiv pe acel cineva e cale lungă, dar locatarul de la Palat a vorbit destul de clar despre aproape fiecare dintre cei enumerați. Acum dacă Steaua joacă împotriva lui Iorga peste doar câteva zile și ar putea să fie și o strategie, Chima, atacantul acela afro de la Molde, nu-i va mai fi Stelei adversar prea curând, așa că aici chiar putem vorbi despre un interes real.
Dar oare nu e riscant să arunci pe piață șase-șapte nume noi într-un moment în care ai o echipă deja conturată, căreia nu-i mai trebuie aproape nimic? Ce înseamnă asta? Că preconizezi ca din vară să plece șase-șapte titulari? Ar fi păcat, cu tot drumul lung din Europa și cu tot avansul consistent din campionat, actuala Steaua nu dă semne că și-ar fi isprăvit misiunea, ci că abia acum e pregătită pentru marele asalt din Champions League. A încerca o reconstrucție cu atâția tineri înseamnă a o lua practic de la capăt și va fi foarte greu de obținut o altă echipă de valoare în timp scurt, oricât ar fi Chima, Stanciu, Alibec sau deja existentul Iancu de talentați.
Plus că mai e un aspect. Nu se știe câte dintre tranzacții se vor finaliza atunci când potențialii vânzători cam iau la mișto ofertele primite. Când a aflat de cinci sute de mii de euro pentru Budescu, Ioan Niculae a spus că atâta face doar masa de protocol a afacerii. Apoi s-a auzit de trei sute de mii pentru Nicușor Stanciu, sumă subțire chiar și socotită drept adălmaș. Cluburile care-i au pe acești tineri vor trage de orice cent, pentru că ele din asta trăiesc, nu câștigă milioane doar din vânzările de bilete. Probabil că după ce se va lovi de mai multe refuzuri, parlamentarul de la Auschnitt va realiza că de fapt are echipă, că nu prea are rost încă să vândă mai mult de un jucător-doi și să aducă tot atâția în locul lor. Mai ales că echipele bune din Champions league se definesc nu numai prin valoare, ci și prin stabilitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER