Miami Heat a câștigat aseară cel de-al 27-lea meci consecutiv din acest sezon, scor 108-94, pe terenul lui Orlando Magic. Heat mai are doar șase victorii până la recordul absolut, deținut de Los Angeles Lakers.
James stabilește premiere istorice
Parcă deja ne-am obișnuit cu victoriile lui Heat. Campioana începe mai greu, dar se desprinde decisiv într-un sfert și nu mai poate fi ajunsă. Iar LeBron James (foto) e tot mai aproape de un nou triple-double. Scenariul s-a repetat și aseară. Magic a reușit să fie egala lui Heat după primul sfert (28-28), dar a pierdut ritmul în sfertul secund, iar de aici campioana nu a mai avut emoții, câștigând cu 108-94. Totul în timp ce LeBron a fost la o singură recuperare de un triple-double (24 de puncte, 9 recuperări, 11 pase decisive). Supestarul lui Heat are pe parcursul acestei serii incredibile de 27 de victorii consecutive o medie de 27 de puncte, 8,1 recuperări și 8 pase decisive pe meci. Niciun jucător din istoria NBA nu a reușit să aibă o medie de cel puțin 25 de puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive pe meci în momentul în care echipa sa a reușit cel puțin 15 victorii consecutive! „Noi, ca echipă, am văzut totul. Știm ce joacă adversarii și știm cum să îi blocăm. Jucăm perfect în acest moment”, a spus James la finalul meciului de aseară. În care Heat a jucat din nou fără Dwayne Wade, menajat pentru unul dintre cele mai grele meciuri ale lui Miami din finalul sezonului, deplasarea de la Chicago de joi dimineață. Pentru Heat urmează însă o serie dificilă, cu încă o deplasare la New Orleans Hornets (sâmbătă) și cel mai dificil meci până la finalul sezonului, o deplasare la liderul Conferinței de Vest, San Antonio Spurs (duminică). Deocamdată, Heat (56-14) se poate mulțumi cu faptul că a câștigat matematic Conferința de Est în acest sezon regulat, urmând a avea avantajul terenului propriu pe parcursul play-off-ului din Est. Miami n-a mai pierdut de pe 1 februarie, într-un meci cu Indiana Pacers.
Nuggets, prima înfrângere după 15 victorii la rând
Dacă seria incredibilă a lui Heat continuă, nu același lucru se poate spune și despre Denver Nuggets. Surprinzător, Denver a pierdut aseară cu 110-86 pe terenul lui New Orleans Hornets, iar seria-record de 15 meciuri consecutive câștigate de formația din Colorado s-a oprit brusc, în fața unei formații care nu părea să fie un mare pericol pentru echipa antrenată de George Karl. Hornets, penultima clasată în Conferința de Vest cu doar 25 de victorii și 46 de eșecuri a dominat clar jocul încă din prima repriză (59-38, scor la pauză), în ciuda faptului că nu i-a avut pe teren pe conducătorul de joc Greivis Vazquez și pe vedeta Eric Gordon, ambii accidentați. Surprinzător, gazdele de aseară au jucat însă foarte bine, grație evoluțiilor reușite de rezervele Brian Roberts (13 puncte, 18 pase decisive) și Ryan Anderson (23 de puncte, 9 recuperări). La Denver, Danilo Gallinari (24 de puncte) nu a mai putut opri prima înfrângere după mai bine de o lună pentru Nuggets. „Cred că ne-am jucat cu focul în ultimele meciuri. Am câștigat cu greu cu Sacramento și Philadelphia, iar azi n-am mai reușit să revenim. Nu ne simțim rău, seria de victorii ne-a ajutat să urcăm pe locul 4”, a spus antrenorul lui Nuggets, George Karl. Într-adevăr, cu 10 meciuri rămase de jucat pentru Denver, echipa ocupă locul 4 în Conferința de Vest, cu 49 de victorii și 23 de înfrângeri. Pe 3 se află Los Angeles Clippers (48-22), în timp ce pe 5 e Memphis Grizzlies (47-23).
S-au lovit de Wall
Surprinzător, Memphis a ratat șansa de a pune presiune pe Denver Nuggets și Los Angeles Clippers, după ce a pierdut aseară cu 107-94 în deplasarea de la Washington Wizards. Vedeta meciului a fost conducătorul de joc al „vrăjitorilor”, John Wall (foto sus, dreapta), marcator a 47 de puncte, record absolut pentru cariera jucătorului draftat în urmă cu trei sezoane cu primul pick de Wizards de la Universitatea Kentucky. Wall, care a marcat 17 din cele 47 de puncte ale sale în ultimul sfert, a fost aproape de un triple-double, reușind alte 7 recuperări și 8 pase decisive. „A fost un meci senzațional, iar John a fost parcă de pe altă planetă”, a spus Emeka Okafor, care a reușit la râmdul său 21 de puncte și 9 recuperări pentru Wizards. Tânărul de 22 de ani este o parte integrantă a echipei din Washington, care nu reușise decât cinci victorii în 33 de meciuri cât timp Wall a fost accidentat. După revenirea sa pe 13 ianuarie, Wizards (26-44) s-a impus în 21 de meciuri și a pierdut doar 16 partide, urcând până pe locul 11 în Conferința de Est. Memphis (47-23) a căzut pe 5 în Vest.
Probleme mari pentru Lakers
Exact atunci când părea că totul va fi bine pentru Lakers, după revenirea lui Pau Gasol și a lui Kobe Bryant, californienii au pierdut două meciuri la rând și au din nou emoții în ceea ce privește siguranța locului de play-off. Aseară, Lakers (36-35) a pierdut cu 109-103 pe terenul lui Golden State Warriors și mai păstrează decât o singură victorie în fața locului 9 din Vest, Utah Jazz (35-36), câștigătoare aseară în fața Philadelphiei 76ers (107-91). A fost un meci bizar pentru Lakers, care a beneficiat de un joc bun al lui Kobe Bryant (foto sus, 36 de puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive) și al lui Steve Nash (21 de puncte, 9 recuperări, 7 pase decisive). În schimb, sub panou, Dwight Howard (11 puncte, 15 recuperări) și Pau Gasol (7 puncte, 8 recuperări) au fost dominați de David Lee (23 de puncte, 12 recuperări) și Andrew Bogut (4 puncte, 9 recuperări). Cu această victorie, Golden State (41-31) s-a distanțat la două victorii de Houston Rockets (39-31) pe locul șase în Vest și și-a asigurat primul sezon cu un procentaj de victorii de cel puțin 50% din ultimii cinci ani. Mai mult, echipa din Oakland nu a avut un record mai bun decât Lakers în acest punct al sezonului de 19 sezoane. Iar pentru Lakers urmează trei deplasări obositoare – la Minnesota Timberwolves, Milwaukee Bucks și Sacramento Kings.
Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA
Indiana Pacers – Atlanta Hawks 100-94 Utah Jazz – Philadelphia 76ers 107-91
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER