Chiar dacă a fost decisiv pentru calificarea lui Chelsea în sferturile Europa League, cu golul marcat în returul cu Steaua, John Terry tot nu pare să mai aibă vreo șansă de a-și continua cariera pe Stamford Bridge și din vară. Fundașul de 32 de ani, retras recent din echipa națională a Angliei, nu duce însă lipsă de oferte. Acesta ar fi în atenția câtorva cluburi din Emirate, printre care și Al Ain, grupare antrenată de Cosmin Olăroiu și la care joacă fostul stelist Mirel Rădoi, dar pe fir au intrat și formații puternice din Europa. Mai precis, din Turcia.
Prima care s-a interesat de Terry a fost Fenerbahce, care a profitat de „intrarea” olandezului Dirk Kuyt în fotbalul englez. Ex-atacantul lui Liverpool ar fi încercat să-l convingă pe fostul său rival de la Chelsea să aleagă un transfer pe „Șukru Saracioglu” în vară, oferindu-i detalii despre condițiile pe care le-a găsit la gruparea de pe malul Bosforului, dar și despre ambițiile de mărire ale acestora.
Tratativele dintre Fenerbahce și Terry ar putea fi încurcate însă de o altă mare echipă din Istanbul, Galatasaray, care a prins gustul achiziționării de superstaruri ale fotbalului mondial, după ce i-a transferat în această iarnă pe Sneijder și Drogba. Șefii „Cim Bom” îl ademenesc pe Terry cu promisiunea că va fi parte dintr-un proiect care a început deja să dea roade, turcii fiind calificați în sferturile Ligii Campionilor și lideri în Super Lig.
383 de meciuri are până acum John Terry în tricoul lui Chelsea și 29 de goluri marcate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER