Dacă în aceste zile se discută intens despre viitoarea destinație a lui Jose Mourinho, din vara acestui an, șefii lui Real Madrid au început deja să pistoneze pentru cele patru variante de înlocuitori pe care le au până în acest moment.
Lista cu posibili succesori îi conține pe Jurgen Klopp (45 de ani), Carlo Ancelotti, Andre Villas-Boas și Antonio Conte, după cum anunță site-ul Punto Pelota. Favoritul „galacticilor” pare să fie primul, datorită rezultatelor de senzație obținute în ultimii trei ani la cârma grupării germane Borussia Dortmund, pe care o pregătește din 2008. Dacă se va lăsa sedus de oferta spaniolilor, Klopp s-ar afla la prima misiune a sa în afara Germaniei, atât ca jucător, cât și ca antrenor, iar acest lucru poate constitui un dezavantaj pentru el. În plus, faptul că nu a gestionat niciodată un vestiar plin de staruri, așa cum ar întâlni la Madrid, este un alt minus pentru german.
Carlo Ancelotti (53 de ani) este ca și plecat de la PSG în vara acestui an, după cum anunță tot mai multe surse din presa franceză și italiană, iar experiența sa îl plasează pe locul secund în topul preferințelor lui Florentino Perez. Mai mult, el a lăsat să planeze misterul atunci când a fost întrebat de jurnaliștii spanioli, înaintea meciului cu Valencia din optimile Ligii Campionilor, dacă se gândește să vină la Madrid.
Antonio Conte (43 de ani) ar fi, teoretic, mult mai atrăgător pentru Real Madrid, însă Juventus a anunțat recent că nici nu se gândește să se despartă la finalul acestui sezon de tehnicianul care i-a redat strălucirea „Bătrânei Doamne”.
În cele din urmă, Andre Villas-Boas (35 de ani) și-a mai revenit la Tottenham după experiența ratată de la Chelsea, dar încă arată că mai are nevoie de acumulări până la a face pasul către o formație cu pretențiile „galacticilor”. Rămâne, totuși, o variantă de luat în seamă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER