Nu e cel mai bun moment să vorbești despre sportul ca prioritate pentru guvernanți când guvernanții se bat pe procurori. Dar asta e, îmi asum riscul de a fi din alt film, cel al sportului. Săptămâna trecută, la o conferință pe tema fiscalității și finanțării sportului, s-au adunat nume grele din sport și politică. Hagi, Patzaichin, Mariana Bitang, Gabi Szabo, Octavian Morariu, Dumitru Dragomir ca să amintesc, cu scuzele de rigoare, doar o parte din numele care au reprezentat sportul. De partea cealaltă, pe invitație apărea Ponta, Bănicioiu, Chițoiu și Mariana Câmpeanu, patru miniștri importanți: primul, cel cu tineretul și sportul, cel de la finanțe și doamna de la muncă.
Au fost mai multe direcții de discuție, oarecum haotice, toate încercând însă să plece de la faptul că sportul trebuie să fie între prioritățile țării. Nimeni n-a contrazis ideea asta din partea Guvernului. Nu în vorbe. Dar în fapte, am rămas cu impresia că e o prioritate superbă, dar care lipsește cu desăvârșire, precum în alte mandate. Prim-ministrul Victor Ponta a venit cu mai bine de o oră întârziere, după ce organizatorii chemaseră special invitații mai devreme ca să ajungă Ponta. A venit, a vorbit cinci minute, a spus ce prioritate e sportul și… a plecat. Dacă pe șeful Guvernului l-aș mai fi înțeles (aparent se întâmplase ceva cu centrala nucleară și era foarte important să plece), pe ministrul Sportului mi-e greu să-l înțeleg. A rezistat vreo jumătate de oră, a rostit niște generalități, după care a plecat! Dacă nici ministrul Sportului nu are timp pentru o conferință importantă de sport, înseamnă că s-a reînființat absolut degeaba ministerul. Mai departe. Domnul Chițioiu, de la Finanțe, n-a ajuns deloc. Până la urmă decât să mai aud niște vorbe goale, poate a fost mai bine – l-a înlocui un tânăr secretar de stat care a spus cele mai concrete și utile lucruri din partea autorităților, deși nu-l cunoștea nimeni, nici măcar organizatorii, care s-au trezit cu el la masă în locul ministrului care sunt sigur însă că a pus sportul între priorități. Dar se întâmpla ceva la centrala nucleară, vă reamintesc. În fine, doamna Mariana Câmpeanu a stat tot vreo jumătate de oră, dar la final, ajungând că toată lumea se pregătea de o pauză. S-a anulat și pauza pentru doamna ministru, s-a dat peste cap și ordinea de zi, n-a mai contat nimic, dar a vorbit și dânsa cinci minute. Și uite așa s-a bifat o discuție despre o așa-zisă prioritate.
Sigur că să stea în studiourile televiziunilor au timp domnii miniștri, îi văd aproape zilnic în câte un studio. Acolo sunt prioritățile. Ce mai contează că Hagi nu știe cum să o mai scoată la capăt cu o Academie care educă sute de copii? Ce mai contează că Patzaichin se zbate să promoveze incredibil Delta Dunării și prin sport? Ce mai contează că Mariana Bitang nu mai știe cum să mențină gimnastica la nivel înalt? Din ce știu nu sunt Jocuri Olimpice de vară încă vreo trei ani, deci ce ne pasă? Ce mai contează că toți aceștia au ajuns la timp și au stat până la sfârșit, încercând să facă ceva, deși sunt convins că toți au destule lucruri pe cap?
În fine, din păcate, dincolo de exprimarea unor frustrări justificate ale celor ce se ocupă de sport conferința n-a adus mare lucru în plus. Și, cu tot respectul și aprecierea pentru ce fac oamenii de sport, ca simplu observator neutru pot spune că și din partea lor accentul e prea mult pus doar pe „ajutor”, „facilități”, „sprijin”. Și prea mult pe sprijin de la un stat care oricum se chinuie să supraviețuiască și până acum și-a demonstrat nu doar incompetența, ci și nepăsarea. S-a așternut însă liniștea când Octavian Morariu a explicat că pentru Uniunea Europeană sportul e „entertainment” și nu poate fi sprijinit! A fost ca o lovitură, dar cred că singura soluți pentru a evolua e să-l vedem la fel. Să-l construim și ca entertainment, să fie atrași oameni, să fie fidelizați fani, să-l consume. În momentul în care se va produce acest lucru, vor veni și banii. Dar pentru asta e nevoie de profesioniști, nu doar în sport, cum avem din fericire, ci și în management, marketing, comunicare. Aceștia lipsesc cu desăvârșire.
Sigur că o implicare a autorităților, prin reglementări care să ușureze finanțarea sportului, e necesară, chiar obligatorie. Dar dacă stă numai cu mâna întinsă, sportul va muri cu ea așa. Nedrept poate, dar va muri. Remarca la un moment dat Carmen Tocală că sportul are de exemplu o pârghie de a atrage bani, acel celebru 2% din impozitul pe venit, pe care nici măcar n-a încercat să o folosească vreodată! Nu Hagi, nu Patzaichin, nu Bitang trebuie să facă asta, ei fac performanță în sport, dar trebuie să aibă alături oameni care să pună lângă sport componenta de afacere.
Să nu fiu înțeles greșit, unii au, unii au făcut lucruri uriașe și pentru susținerea sportului, nu doar pentru performanță, folosind în general numele lor, iar pentru asta trebuie apreciați. Dar e nevoie de mai mult și nu doar de la stat, care ne-a dat încă o probă a priorității care e sportul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER