Ilie Balaci a renunțat să mai participe la proiectul renașterii Craiovei, motivând inițial că planul lui Adrian Mititelu nu este unul fezabil și că lipsa investițiilor solide ar putea să-l aducă în situația de a fi huiduit de fani. În realitate, unul dintre motivele pentru care „Minunea Blondă” a spus „pas” a fost faptul că mama acestuia este grav bolnavă și din această cauză ar fi preferat să își canalizeze toată atenția asupra familiei.
Pe lângă acest aspect, Balaci a mai fost deranjat și de faptul că Adrian Mititelu nu i-a satisfăcut două dintre solicitări. În calitatea sa de manager al încă nenăscutei echipe a Craiovei, fostul mare internațional ajunsese la un acord cu Dacian Varga pentru a juca la Universitatea din vară, însă numai în anumite condiții.
Fostul fotbalist al Unirii Urziceni și al lui Kuban Krasnodar se judecă în acest moment cu patronul Sportului, Vasile Șiman, pentru mai multe restanțe financiare, iar intenția sa este de a-și căuta dreptatea în Elveția, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. De aceea, mijlocașul i-a solicitat lui Balaci suma necesară pentru a merge la Lausanne, dar și ca șefii din Bănie să-l ajute cu cheltuielile de judecată. Răspunsul lui Adrian Mititelu a fost unul negativ, iar fostul manager s-ar fi plâns apropiaților că nu poate lucra în acest condiții.
De asemenea, Mititelu a declinat și o altă solicitare a lui Balaci, aceea de a pune la dispoziție 20 de locuințe pentru jucătorii care urmau să fie înregimentați în urma selecției pentru sezonul următor. În plus, fostul mijlocaș al Craiovei Maxima îl voia la echipă și pe ginerele său, Eugen Trică, aflat în relații reci cu Mititelu după despărțirea cu scandal din urmă cu trei ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER