Rapidiștii solicită sprijinul AFAN în disputa cu conducerea clubului

Rapidiștii solicită sprijinul AFAN în disputa cu conducerea clubului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii din lotul echipei Rapid, care refuză să se antreneze din cauza restanțelor salariale pe care le au de primit, au solicitat sprijinul Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) în disputa cu conducerea grupării giuleștene.

Fotbaliștii discută la momentul transmiterii acestei știri la sediul AFAN cu președintele asociației, Dumitru Costin.

Jucătorii au refuzat să participe la antrenamentul de marți al echipei, iar în această dimineață doar o parte dintre ei au efectuat exerciții la sala de forță de la baza sportivă Pro Rapid.

Fotbaliștii din lotul echipei Rapid sunt nemulțumit că nu le-au fost plătite salariile pe luna februarie, deși conducerea clubului îi asigurase că banii vor fi virați până la sfârșitul lunii martie. De asemenea, ei sunt nemulțumiți și pentru că la Adunarea Generală a creditorilor s-a decis ca ei să primească doar 10 la sută din restanțele financiare, în următorii trei ani.

Jucătorii rapidiști s-au înscris la masa credală pentru recuperarea salariilor pe trei luni și jumătate, din luna august până în decembrie 2012 când clubul a intrat în insolvență.

Adunarea Generală a creditorilor a votat, duminică, planul de reorganizare al FC Rapid care prevede ca jucătorii, înregistrați cu creanțe salariale în dosarul de insolvență, să primească doar 10 la sută din restanțele financiare, în următorii trei ani.

Avocatul Justin Ștefan, reprezentantul a zece actuali și foști jucători rapidiști, a declarat, duminică, agenției MEDIAFAX, că planul de reorganizare a fost aprobat, trei grupe de creditori, chirografarii, garantații și captivii, votând „pentru”, iar două grupe, salariații și bugetarii, „împotrivă”.

Planul de reorganizare va fi aplicat numai după confirmarea lui de către Tribunalul București, instanța unde este înregistrat dosarul de insolvență al SC FC Rapid SA.

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.

La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

La 7 decembrie, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×