INTERVIU – Huțupan prefațează disputa cu Gyor:** „Dacă o anihilează pe Gorbicz și apoi joacă unu la unu cu celelalte, au șanse mari!”

INTERVIU - Huțupan prefațează disputa cu Gyor:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul portar al campioanei Oltchim și al naționalei României, dar și triplă câștigătoare a Ligii Campionilor, Luminița Huțupan Dinu, a acordat vineri un interviu agenției MEDIAFAX, în care a vorbit despre confruntarea Oltchim-Gyor ETO, din semifinalele Ligii Campionilor.

Luminița Huțupan Dinu și-a încheiat cariera primăvara trecută, chiar la Oltchim, cu numeroase trofee în palmares, printre care se numără și cele trei ale Ligii Campionilor, câștigate cu Krim Ljubljana (2001 și 2003), respectiv cu Kometal Skopje (2002). Declarată cel mai bun portar al lumii în 2011, Huțupan are în continuare aceleași emoții înaintea unor partide importante, așa cum este și cea de sâmbătă, dintre Oltchim și Gyor ETO, din semifinalele Ligii Campionilor.

Prezentăm în continuare interviul acordat de către Luminița Huțupan Dinu:

Reporter: Luminița, cum vezi confruntarea dintre Oltchim și Gyor, din semifinalele Ligii Campionilor?

Luminița Huțupan Dinu: Vor fi două meciuri grele, între echipe foarte puternice. Să nu uităm că în semifinale au rămas cele mai bune patru echipe din Europa. Totul va depinde de forma din ziua meciului, de jocul colectiv. Cred că cine va face mai puține greșeli, va câștiga. Oltchim joacă acasă primul meci, la București, și cred că poate câștiga la o diferență liniștitoare înaintea returului. Fetelor nu trebuie să le fie frică de Gyor, ci să înceapă în forță și să continue cu un joc și mai bun decât cel reușit în grupe, în deplasare, cu FTC Budapesta. Dacă vom bate doar la un gol aici, nu e de ajuns. Am încredere în portarii Paula Ungureanu și Silvia Navarro, dar și în celelalte fete. Avem portari buni, extreme, pivot, interi buni, tot ce ne trebuie. Nu ne oprește nimeni să facem un joc excelent, să batem la 4-5 goluri, pentru a merge apoi la Veszprem și a juca de la egal la egal și în retur. Oltchim poate câștiga Liga Campionilor, dar trebuie să se bată pe teren, nimeni nu ne-o dă degeaba. Cred sută la sută că fetele pot reuși ceva excepțional și că pot să-și ia o revanșă pentru finala pierdută în 2010.

R: Multe voci susțin că Gyor ETO este favorită în disputa cu Oltchim. Ești de aceeași părere?

LHD: Am auzit și eu că se spune că acesta e anul Gyorului, care a pierdut atât de multe finale și acum e timpul să câștige una. Nu pot vorbi de o favorită. Gyor este o echipă bună, dar nu invincibilă. Joacă în aproape aceeași formulă, iar Oltchim chiar aici le-ar putea surprinde, prin faptul că are jucătoare noi. Dacă o anihilează pe Gorbicz și apoi joacă unu la unu cu celelalte jucătoare, Oltchim poate face un meci foarte bun. Trebuie să greșească puțin, să marcheze cât mai mult și, mai ales, să aibă o apărare bună. Pentru că dacă apărarea este bună, va merge și poarta. Am observat că toată lumea vorbește mai mult de Gyor decât de Oltchim. De ce trebuie să fie așa? Oltchim trebuie să fie în față, e echipa noastră și trebuie încurajată pe toate planurile.

R: Cât de mult va conta pentru Oltchim faptul că va juca în fața a 5.000 de spectatori?

LHD: Va conta mult, dacă suporterii vor face atmosfera din sala de la Vâlcea. Vreau să fac un apel la fanii care merg la meci, să nu facă doar act de prezență, ci să le încurajeze pe fete din primul și până în ultimul minut. Le vor da curaj, iar ele ar putea să-i răsplătească cu o victorie la 4-5 goluri, care ar bucura pe toată lumea. La București va fi și galeria Oltchimului și am încredere că vor fi motivați toți spectatorii, când vor vedea coregrafia și încurajările vâlcenilor.

R: Vei merge la meciul de sâmbătă?

LHD: Din păcate, nu pot fi prezentă. Am un eveniment personal, iar faptul că data meciului a fost modificată face să nu pot fi prezentă. Voi urmări la televizor și voi țipa în gura mare, ca de obicei, la orice se întâmplă. Măcar în fața televizorului mă descarc și eu, pentru că la sală e foarte greu, din tribune.

R: Ce părere ai despre cealaltă semifinală, dintre Larvik și Krim, în care e implicată și fosta ta echipă?

LHD: Am jucat șase ani la Krim, în care au fost patru finale și am câștigat Liga Campionilor de două ori. Am avut același antrenor care e și acum, îl cunosc, e foarte bun și știe cum să organizeze jocul și să-și motiveze jucătoarele, mai ales în deplasare. Krim are o apărare foarte bună și înaltă, pe când Larvik nu are jucătoare care pot arunca peste această apărare. Cred că ambele echipe au șanse la finală, dar înclin puțin spre Krim.

R: Care e mesajul tău pentru fetele de la Oltchim înaintea partidei cu Gyor?

LHD: Am vorbit cu ele la telefon, abia așteaptă ultimul antrenament și ora jocului. Le spun doar atât: să înceapă tare, cu curaj și multe goluri. Le voi ține pumnii de la distanță și voi striga tot timpul „Hai Oltchim!”

Meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor, dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea și Gyor ETO este programat sâmbătă, de la ora 18.00, la Sala Polivalentă, din București. Manșa retur va avea loc în 11 aprilie, la Veszprem.

În cealaltă semifinală se duelează Larvik HK și Krim Ljubljana, cu manșa tur programată sâmbătă, în Norvegia, iar cea retur, în 13 aprilie, pe terenul slovenelor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×