14 sezoane și niciun trofeu cucerit în Europa cu Gyor! Acesta este bilanțul Anitei Gorbicz, centrul campioanei Ungariei și una dintre cele mai valoroase jucătoare din Europa ale ultimului deceniu. Rapidă, cu gândul întotdeauna la un mod de a destabiliza defensiva adversă, Gorbicz le-a ascuns mingea de câteva ori vâlcencelor, care au părut că nu înțeleg ce se întâmplă. Și a fost și golghetera meciului, cu opt goluri reușite. Totuși, maghiara a părut că îi tratează cu aroganță pe jurnaliștii români. Deși înțelege și vorbește bine engleza, „Gorbe” nu a dorit să răspundă întrebărilor în limba lui Shakespeare, ci a preferat să vorbească în maghiară.
Anita, cum a fost meciul cu Oltchim?
Cum să fie? Destul de greu! Oltchim e o echipă bună, doar n-a ajuns degeaba în semifinale. Am câștigat pe merit, rezultatul e foarte bun.
E calificarea jucată?
Nu, deloc. Oltchim joacă bine și în deplasare, e o echipă care a câștigat cu șapte goluri pe terenul lui Ferencvaros, unde noi doar am remizat. Dar nu ne e frică de ele, avem ascendentul moral al victoriei și sperăm la o nouă victorie și joi.
Ești mulțumită de jocul echipei?
Am comis câteva greșeli pe care nu trebuia să le facem, dar per total a fost foarte bine. Ne întoarcem acasă după o victorie mare.
Cum a fost sala din București, v-a deranjat atmosfera?
A fost foarte frumos, ne bucurăm să jucăm în astfel de săli. Nu ne-a deranjat chiar atât de mult, suntem obișnuite să jucăm sub presiune.
Ați jucat de atâtea ori împotriva Oltchimului, nu te-ai plictisit?
Gyor și Oltchim sunt două echipe foarte bune, e normal să ne întâlnim des în fazele superioare ale Ligii Campionilor. Oltchim e o echipă bună, uitați-vă doar ce jucătoare are, orice echipă și-ar dori să arate așa.
De ce crezi că Gyor a câștigat azi?
Nu știu să spun exact motivul principal. Știu însă că la Oltchim au fost probleme cu banii, acum nu mai sunt, dar acest lucru a afectat mersul echipei. Este greu pentru jucătoare, azi mi-a plăcut mult cum au jucat, toate au luptat până la ultima suflare. Nouă ne-a mers bine apărarea și am câștigat!
E Gyorul de anul ăsta mai bun decât cel de anii trecuți?
(râde)… Și echipele din anii trecuți au fost bune! Diferența este doar că avem o apărare mai bună. Punem accentul pe apărare și asta contează foarte mult. Cu o defensivă puternică poți câștiga meciul mai ușor. Domnul Martin ne-a transmis asta și am reușit, pas cu pas, să schimbăm modul în care ne apărăm. Am muncit foarte mult pentru a ajunge aici și cred că am demonstrat că suntem puternice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER