Vestergaard a câștigat Liga Campionilor cu Viborg în 2009, după ce pierduse acasă, în manșa tur cu Györ, cu 26-24
Oltchim nu și-a spus ultimul cuvânt în Liga Campionilor, în acest sezon, chiar dacă înfrângerea cu Györ de la București încă pare proaspătă. Imediat după terminarea jocului, de la staf, handbaliste și conducere, până la suporteri, toată lumea a clamat: „Ne putem califica la Veszprem!” Cu o condiție însă: Vâlcea să joace altceva în returul din Ungaria. Sunt câteva indicii care ne determină să vedem posibilă o răsturnare de situație. În primul rând, Oltchim a demonstrat sâmbătă că are totuși puterea să se bată cu formația maghiară. Dovada? A reușit să recupereze o diferență de șase goluri în 29 de minute, de la 6-13 (min. 23) la 20-21 (min. 52) pe fondul unei prestații inconstante. O poartă mai sigură și un procentaj mai bun în situațiile clare de a marca, aspecte la care Vâlcea a stat rău în meciul tur, sunt alte argumente în favoarea „chimistelor”.
Apoi, campioana României s-a descurcat mai bine în acest sezon în deplasare, exemple în acest sens fiind jocurile cu Randers, Zvezda și Ferencvaros. Într-un meci decisiv la Dabas, cu Ferencvaros, Oltchim s-a descătușat și s-a impus cu 30-23. Nu în ultimul rând, Vestergaard a reușit să iasă fericit dintr-o situație similară, în 2009. „Să câștigăm meciul tur ar fi foarte important pentru moral. Dar trebuie să privim jocul în ansamblu. Este o dublă importantă pe care trebuie să o tratăm cu atenție 120 de minute. În 2009, cu Viborg, am câștigat Liga Campionilor în fața lui Györ după ce am pierdut manșa tur pe teren propriu (n.r. – 24-26) și ne-am impus la Veszprem (n.r. – 26-23). În opinia mea, Györ nu a putut să treacă peste presiunea de a fi favorită. Ca să concluzionez, pentru mine nu contează numărul de goluri în plus sau în minus din primul tur”, a declarat Vestergaard pentru ProSport înaintea jocului de sâmbătă. De urmărit!
În handbal, o diferență de două goluri poate fi refăcută și într-un minut
În ultimii cinci ani, Györ a pierdut două calificări în finală pe teren propriu, în Liga Campionilor
Arbitri / Sârbii decid Returul de la Veszprem va fi condus de Nikolic – Stojkovic. Sârbii au arbitrat în mai multe rânduri cele două formații, însă două momente merită reținute: în 2009, în grupa principală, Oltchim a învins Györ cu 28-26, iar în 2010 aceștia au condus finala tur Viborg – Oltchim (28-21).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER