Greu doar cu Bulatovic!** Interul de la Oltchim a tras la poarta lui Gyor de trei ori mai mult decât toate colegele la un loc

Redactor:
Marius Hutu
Greu doar cu Bulatovic!** Interul de la Oltchim a tras la poarta lui Gyor de trei ori mai mult decât toate colegele la un loc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltchim a pierdut, sâmbătă, cu 24-22 în fața echipei din Györ, în manșa tur a semifinalei Ligii Campionilor, astfel că obiectivul cu care a plecat la începutul sezonului, câștigarea trofeului, este acum într-un real pericol. Dincolo de valoarea incotestabilă a formației maghiare, a acțiunilor geniale pe care le-a avut Anita Görbicz, a „blocului” defensiv sprijinit în cele mai bune momente ale jocului pe Eduarda Amorim și Raphaelle Tervel, dar și a unei siguranțe oferite de portarul Katrine Lunde, Vâlcea a avut armele ei și a lăsat senzația că nu le-a exploatat la maximum. ProSport a încercat să explice în câteva idei modul cum s-a pierdut prima manșă cu Györ, de la „Polivalentă”.

1. Oltchim n-a intrat ca o campioană

Vâlcea a avut înaintea sezonului o campanie de achiziții fără precedent în ultimii ani. Nicio altă echipă de la Hypo Viena și până în prezent nu a reușit să aducă într-o singură vară o pleiadă de vedete precum Bulatovic, Pineau, Barbosa, Navarro și antrenorul Vestergaard, dublu câștigător al Ligii Campionilor. În ciuda unei echipe de stele, campioana României a intrat în joc timorată. Ba chiar a lăsat senzația că s-a temut mai mult decât trebuie de Györ. În schimb, formația maghiară a venit în România dezinvoltă, cu lecțiile bine pregătite, a știut de la început ce vrea și ce trebuie să facă. Diferența care s-a făcut după primele 10 minute de joc (Oltchim – Györ 1-6) poate fi explicată și pe stările de spirit din cele două tabere.

2. A mers Katarina, a mers și Oltchim

Pe atacurile poziționale, Oltchim a trăit printr-o singură handbalistă, Katarina Bulatovic, iar cifrele vorbesc de la sine. Interul dreapta a aruncat mingea la poartă, de la 9 metri, de 21 de ori, iar în șapte situații a și marcat. În multe ocazii, Bulatovic chiar a fost nevoită să își asume riscuri, chiar dacă nu se afla în cele mai bune situații de a înscrie. Nimeni nu a reușit să-i mai preia din sarcini. Ca și comparație, Brădeanu, Barbosa, Meiroșu și Pineau au aruncat tot meciul la poartă, împreună, de opt ori, adică aproape de trei ori mai puțin (!) decât muntenegreanca. Cât timp Bulatovic a fost sub observație strictă, Györ a avut și șapte goluri diferență (12-5, min. 22), iar când ghiulele ei au găsit spațiul porții lui Lunde, șase goluri în 22 de minute ale reprizei secunde, Oltchim s-a apropiat la 20-21 (min. 52)

3. Poarta n-a mai scos echipa

Imediat după Bulatovic, ca și contribuție la rezultatele echipei, Oltchim le-a avut la meciurile din acest sezon pe Silvia Navarro și Paula Ungureanu. Cei doi portari n-au prins sâmbătă cea mai bună zi. Cumulat, cele două „chimiste” au avut doar șapte intervenții, mult sub cifra normală pentru o semifinală. În partea opusă, Lunde și-a ajutat echipa cu 14 „reflexe”. Din fericire pentru Oltchim a ținut apărarea, Allison Pineau (foto jos) și Aurelia Brădeanu având o evoluție bună în defensivă, motiv pentru care diferența de la final a fost strânsă.

4. Meciul ar fi putut fi câștigat din „ocazii clare”

Un capitol în care Vâlcea a trecut peste Györ în manșa tur a fost cel al contraatacurilor. Campioana României a scăpat în șapte rânduri unu la unu cu portarul, în timp ce formația maghiară a avut o sigură situație de „fast break”. Numai că Oltchim a irosit aproape jumătate din contraatacuri, prin Curea, Meiroșu și Managarova. În plus, Bulatovic și Barbosa au avut câteo ratare și de la 7 metri. Cu trei din cele cinci „ocazii clare” fructificate, Vâlcea ar fi mers de pe alte poziții la Veszprem.

23 de aruncări a avut Bulatovic în timpul meciului; 2 de la 7 metri – una ratată și 21 de la linia de 9 metri

În cealaltă semifinală a Ligii Campionilor, Larvik – Krim Ljubljana, s-a înregistrat același rezultat ca și în România, scor 22-24

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×