Fostul selecționer Anghel Iordănescu susține că amicul Gigi Becali are cel mai mare merit la crearea Stelei invincibile de astăzi. Totodată, fosta glorie a roș-albaștrilor îl sfătuiește pe patronul grupării din Gheneca să nu se bazeze pe Denis Alibec în viitoarea campanie de calificare în grupele Ligii Campionilor și îi recomandă să caute bani și pentru un mijlocaș de creație, care să aducă un plus de fantezie compartimentului ofensiv.
„Consider că Steaua nu și-a atins potențialul maxim în acest sezon și că de abia de acum încolo Gigi Becali va trebui să bage mâna în buzunar pentru a mai aduce jucători și a întări formația actuală. Eu spun de multă vreme că echipa are nevoie de un vârf veritabil și de un mijlocaș de creație. Alibec? Nu cred că este atacantul de careu căutat de Steaua. El este mai degrabă o promisiune pentru viitor, la fel ca și Iancu. Becali a pierdut mulți bani în fotbal, cumpărând jucători cu care s-a păcălit sau oferind premii pentru adversarele rivalelor. Acum, nu a mai făcut o strategie de capul lui, dar el rămâne adevăratul manager, cel mai bun manager al Stelei din ultimii 6-7 ani”, a spus Iordănescu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER