Mijlocașul Viorel Ferfelea a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că a formulat o plângere penală împotriva finanțatorului Sportului Studențesc, Vasile Șiman, pe care îl acuză de fals în înscrisuri oficiale.
„Am făcut o plângere penală împotriva lui Vasile Șiman pentru ceea ce se întâmplă la Sportul. A adus acte pe care nu le mai ia nimeni în seamă în afara comisiilor sportive. A venit cu niște dispoziții de plată în care nu există semnătura mea și în care scrie că am luat o mie de euro. Am fost declarat liber de contract pe fond, dar acum mi s-a băgat recurs. Cei de la club au venit cu dispoziții de plată în care, pe lângă faptul că îmi acoperă toată suma, mă scot și dator cu vreo mie și ceva de euro”, a spus Ferfelea.
Viorel Ferfelea a afirmat că va trebui să se prezinte la antrenamentele echipei Sportul Studențesc până la o decizie definitivă a instanțelor sportive. „Până nu se dă decizia definitivă, eu aparțin în continuare de clubul Sportul Studențesc, dar unde aș putea să mă antrenez, când ei nu îmi oferă nimic dintre lucrurile pe care se obligă să le respecte?! Am mai reclamat că nu îmi oferă condiții pentru antrenament, că nu mă lasă să mă pregătesc. Am făcut o plângere penală la care am adăugat actele false. El a venit cu un contract de închiriere, care nu era semnat nici de mine și nici de proprietarul la care am stat”, a completat Ferfelea.
Mijlocașul este convins că plângerea formulată de el împotriva lui Șiman va fi urmată și de ceilalți 14 coechipieri ai săi, care nu au fost lăsați să se antreneze la baza sportivă din Regie începând cu luna ianuarie. „Gestul meu va fi urmat și de ceilalți colegi, chiar dacă vor câștiga sau nu la comisii. În afara celor 15 jucători mai sunt și alte persoane care au făcut plângere penală împotriva clubului, cei de la bucătărie, foștii angajați”, a adăugat Ferfelea.
Jucătorii Sportului Studențesc sunt în conflict cu finanțatorul Vasile Șiman, din cauza restanțelor salariale pe care clubul le are față de ei.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER