Informația publicată ieri de ProSport, conform căreia Cornel Țălnar ar avea o ofertă de la FC Baku, a fost confirmată de tehnician, care a trimis câteva „săgeți” și spre actuala conducere a clubului: „Mi-a ajuns și mie cuțitul la os. Oferte au venit întotdeauna, dar nu am plecat pentru că sunt «câine». Se pare că cei care au venit au aceleași metode ca și cei din trecut, care nu au apreciat ceea ce am realizat pentru club”.
Imediat, Ionuț Negoiță a reacționat și a încercat să calmeze spiritele: „O să am o discuție cu Țălnar. A fost adus în momente grele după care a fost dat afară inexplicabil. Atâta timp cât lucrurile merg bine, nu văd de ce am schimba antrenorul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER