Victor Pițurcă a chemat 9 jucători steliști la lot pentru meciurile cu Ungaria și Olanda din preliminariile CM 2014. Fundașul stânga al grupării din fruntea clasamentului Ligii 1 nu l-a impresionat pe Victor Pițurcă. Selecționerul a fost deranjat de modul în care Latovlevici se bucură pe teren, dar și de forma mai slabă pe care a arătat-o în meciul cu Ceahlăul.
„Eu am mizat pe experiență. Dacă Latovlevici era la fel de serios în toate meciurile, putea fi el în lot. Au contat foarte mult și anumite gesturi pe care le-a făcut, modul cum s-a bucurat când a dat gol… Nu-mi plac lucrurile astea. Steaua e un club serios, are rezultate foarte bune, trebuie seriozitate în tot ceea ce faci pe teren. Asta a contat foarte mult, dar în primul rând a fost jocul. El a fost depășit clar în niște momente. Uitați-vă la meciul cu Ceahlăul”, a spus Victor Pițurcă la Dolce Sport.
Steaua a primit 3 goluri în meciul cu Ceahlăul, meci după care fundașul stânga a fost criticat aspru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER