Acum e derby?

De ce ne mirăm așa? De ce ne revoltăm așa? Este absolut firesc și așteptat ce s-a întâmplat aseară la Rapid – Steaua. Un meci fără nicio miză fotbalistică palpabilă a fost transformat conștient de niște inconștienți într-un duel plin de ură, dar lucrurile nu s-au petrecut peste noapte. Unii au încercat să-l transforme într-un nimic, un non-derby, dar au reușit exact pe dos. Putem spune că a fost premeditare. 

În secolul 21, un manager face zile la rând mișto de adversari în mod public, dar se așteaptă ca mii de oameni din tribune să-l ignore?! Același manager se întreba retoric de stupid de ce e Steaua primită urât la Galați. Păi de aia! Pentru că ditamai managerul, mândru de inteligența și ironia lui, își permite absolut orice în numele apărării familiei! Sigur că abjecții care îi înjură familia ar trebui interziși de pe stradă, nu doar din tribune. Sigur că demenții care aruncă în teren cu obiecte ar trebui băgați la pușcărie! Dar și inconștienții cu funcție care cred că soluția e să răspunzi la fel ar trebui interziși. Iar cel mai logic ar fi să-i interzică fotbalul, pentru că el are cel mai mult de pierdut din incidentele de aseară.

Managerul Stelei nu e singurul vinovat. Și patronul și-a luat la mișto adversarul. Și antrenorul a intrat în acest joc. Iar de partea cealaltă și rapidiștii au răspuns la fel de nepotrivit. Nu doar cei din tribună, ci și unii de echipă. 

Elocvent prin succesiunea de absurdități momentul în care managerul fuge cu un scaun în mână, aruncat probabil din tribună de cineva, să-l predea oficialilor, dar cineva i-l fură, pesemne pentru a proteja clubul gazdă de eventuale sancțiuni. O succesiune de gesturi stupide, de la aruncatul scaunului, până la pâra care i-a urmat de-o parte și încercarea de mușamalizare de cealaltă.

Meciul s-a terminat, scorul nu interesează pe nimeni, oricum a fost un joc slab, iar Steaua e campioană și Rapidul tot în insolvență. Bine măcar că meciul s-a terminat pe teren de data asta. Războiul continuă însă – pe străzi, pe TV, pe facebook, pe site-uri. Iar „eroii” sunt aceiași, de la cei din cutia de carton până la cei din înaltul prea-frumoasei peluze.