Omul care vrea să investească la Rapid a promis o primă pentru meciul cu Steaua, însă chiar și așa, elevii lui Rada nu s-au antrenat ieri și spun că așteaptă să discute cu George Copos sau cu Ioan Taban
Ioan Andone a dezvăluit, ieri, că Gruia Stoica a stabilit deja bugetul pentru sezonul viitor, fiind pregătit să investească patru milioane de euro la Rapid
Dacă în această săptămână nu le vor fi achitate restanțele financiare, fotbaliștii sunt hotărâți să boicoteze meciul cu Viitorul
Rapidiștii s-au ținut de cuvânt, iar ieri nu s-au antrenat, aceștia fiind nemulțumiți din cauză că sunt ignorați de George Copos și Ioan Taban. Elevii lui Marian Rada așteaptă ca patronul clubului să se țină cuvânt și să plătească salariile restante pe lunile februarie și martie. În caz contrar, fotbaliștii au amenințat că sunt pregătiți să boicoteze meciul cu Viitorul Constanța (sâmbătă, 21:30, Digisport). „Ne-am săturat de vorbe, vrem să ne primim drepturile. Nu suntem sclavi, vrem să fim respectați”, au spus vișiniii în mod repetat înainte, dar mai ales după derby-ul cu Steaua. Mai mult, din informațiile ProSport, la protestul jucătorilor s-au alăturat și antrenorii, iar dacă cei din vestiar vor hotărî să nu facă deplasarea la Constanța, atunci nici tehnicienii nu vor accepta să stea pe bancă în cazul în care conducerea va trimite pe teren juniorii. Gruia bagă deja mâna în buzunar
ProSport a anunțat în ediția de marți că elevii lui Marian Rada vor fi premiați de Gruia Stoica, asta după ce șeful de la GFR a fost la meciul cu Steaua și a rămas impresionat de atitudinea feroviarilor. Omul de afaceri s-a decis să le ofere fotbaliștilor giuleșteni o primă de 120.000 de euro. Mai mult, Stoica intenționează să achite și salariile restante, dar și jumătate din datoriile de la masa credală către cei zece jucători care, în iarnă, au decis să continue la Rapid. Toate aceste lucruri certifică faptul că Gruia pare decis să cumpere echipa de la George Copos. Pentru a întări această afirmație trebuie menționată declarația de ieri a lui Ioan Andone. La sptfm, fostul tehnician de la Dinamo a dezvăluit că auditul solicitat de Gruia Stoica s-a finalizat, iar patronul GFR știe cât îl va costa să investească în Giulești. Pentru sursa citată, „Fălcosul” a mai spus că prietenul său a stabilit și suma pe care dorește să o investească sezonul viitor la Rapid: „Bugetul echipei este de patru milioane de euro. Salariile angajaților, jucătorilor, cheltuieli legate de cantonamente și alte probleme care mai sunt de rezolvat. Dacă ai patru milioane de euro, chiar și fără prea multe transferuri, poți termina în primele șase”.
500 000 de euro însumează restanțele jucătorilor și banii pe care trebuie să-i primească cei 10 jucători care au rămas, în iarnă, în Giulești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER