După meciul Rapid–Steaua 1-1, Laurențiu Reghecampf și managerul roș-albaștrilor s-au ales cu sancțiuni în urma incidentelor petrecute pe gazon. Antrenorul spune, însă, că nu meritau nici el, nici omul care stă alături de el pe bancă, pedepsele respective și a explicat de ce momentul în care a părut că incită suporterii de la tribuna 0 din Giulești a fost greșit interpretat. După acel gest, Reghecampf a fost udat din cap până în picioare de unul dintre suporterii rapidiști.
„La acea fază eu comunicam de la distanță cu un prieten care stătea la oficială. el îmi spusese înainte de partidă că vom câștiga cu 3-1, dar eu i-am răspuns prin semne că va fi greu și că probabil vom bate cu 2-1. După aceea a avut loc acel incident. Toate acestea se întâmplă din cauză că suntem la distanță mare de rivale în clasament, există multă invidie și frustrare. Eu nu am incitat la începutul meciului, la fel cum nu a făcut-o nici managerul. De ce să ia șase luni de suspendare? Ce am spus înainte de meci, aia s-a și întâmplat în tribune”, a spus Reghecampf la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER