Pivotul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Oana Manea, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, în ziua în care împlinește 28 de ani, că își dorește să fie sănătoasă, dar și că se gândește din ce în ce mai mult la vacanță.
„Ce pot să-mi doresc de ziua mea mai mult decât sănătate? Vreau doar să fiu sănătoasă, pentru că restul vor veni de la sine. Astăzi, chiar de ziua mea, avem meci, mă gândesc la o victorie tot ca un cadou de ziua mea, apoi la câștigarea titlului național, la Cupa României. Dacă nu am reușit mai mult în Liga Campionilor, măcar de toate acestea să ne bucurăm. O să ieșim cu fetele în seara aceasta la un restaurant, să sărbătorim, cât despre viitor, nu am prea multe de spus acum. Aștept să se liniștească toate apele și, sinceră să fiu, mă gândesc din ce în ce mai mult la vacanță”, a declarat Oana Manea, pentru MEDIAFAX.
Handbalista Oltchimului împlinește joi vârsta de 28 de ani, din care 13 i-a petrecut la campioana României, fiind o jucătoare de bază a acesteia.
Din sezonul viitor, Oana Manea ar putea părăsi Oltchim, dar în prezent a confirmat doar statutul de negocieri cu alte echipe.
Joi seara, Oltchim va primi vizita formației Danubius Galați, în meci contând pentru etapa a 20-a.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER