Ecourile eșecului cu Steaua, în Europa League, încă se fac simțite în Olanda, la aproape două luni de la disputarea dublei dintre Ajax și Steaua.
Înfrângerea de pe Național Arena nu a fost doar una neașteptată, dar a arătat la ce nivel se află fotbalul olandez în acest moment, crede Wim Kieft, fostul mare atacant al Olandei. Într-un interviu acordat De Telegraaf, jucătorul care scria istorie pentru Ajax și PSV în anii ’80 și ’90 deplânge noua generație de jucători.
Olanda a fost întotdeauna un exportator important pentru formațiile de top ale Europei, dar perspectivele sunt sumbre în acest moment. Chiar dacă sunt talentați, jucătorii batavi nu mai sunt la fel de atractivi pentru formațiile din Vest din cauza labilității psihice. Din punct de vedere al fotbaliștilor propuși pentru fotbalul mare, Ajax reprezintă în continuare principala resursă, dar Blind&Co nu pot spera să ajungă la Barcelona, Real, Bayern sau United în măsura în care și-au arătat limitele contra Stelei. Cluburile mari sunt atente la orice detaliu când se decid să transfere un jucător, iar eliminarea din Europa League poate cântări greu în CV-ul „lăncierilor”, crede Kieft.
„Formațiile de top au nevoie de jucători care să confirme, nu de fotbaliști cu potențial. Unii fotbaliști sunt interesanți, promit să devină staruri mâine, însă realitatea este alta. Ajax pare că are cei mai mulți jucători de perspectivă, este deasupra tuturor în Eredivisie, dar să nu uităm ce a făcut cu Steaua. Românii s-au dovedit a fi un adversar prea puternic. Când presiunea ese mare, așa cum a fost la București, „lăncierii” au cedat.„, a declarat Kieft, conorm De Telegraaf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER