Tehnicianul formației Real Madrid, Jose Mourinho, a anunțat, marți, componența echipei sale la meciul cu Borussia Dortmund, din semifinalele Ligii Campionilor, el decizând să-i lase pe Iker Casillas și Karim Benzema pe banca de rezerve, informează AFP.
„Diego Lopez, Sergio Ramos, Varane, Pepe, Coentrao, Khedira, Xabi Alonso, Mesut (Özil), Higuain, Cristiano (Ronaldo) și îl așteptăm pe Di Maria„, a spus tehnicianul portughez în conferința de presă de dinaintea meciului.
El a ales astfel să nu-l titularizeze pe portarul Iker Casillas, cu care are relații mai puțin bune de mai multe luni.
„Relația mea cu Iker Casillas este foarte profesionistă și este una între două persoane care se înțeleg bine și care colaborează„, a declarat Mourinho, care a oferit formula de echipă după ce a fost întrebat de jurnalist dacă îl va folosi pe Lopez sau pe Casillas.
Potrivit tehnicianului, „singurul jucător oarecum incert este Di Maria, care tocmai a devenit tatăl unei fetițe și a trăit multe emoții”.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER