Bellu susține că gimnastica feminină supraviețuiește. De fapt, gimnastica feminină a înviorat la Moscova tot sportul românesc
„Bulimar a concurat foarte bine la individual compus”, spune Bellu
Octavian Bellu (62 de ani), omul cu 300 de medalii la degetul mic, și Mariana Bitang au ridicat din nou ștacheta la Europenele de Moscova. Lotul format din doar două componente – Larisa Iordache și Diana Bulimar – a trimis prin performanța din Rusia (6 medalii – 1-4-1) buzdugane de avertizare până la porțile Chinei și Statelor Unite, viitoare adversare la Mondialul din toamnă. Cum de regulă chipul valorosului antrenor nu-i trădează stările de spirit, ProSport vă propune să vi-l imaginați pe omul cu un calm de neînchipuit în diferite ipostaze. Totul derivând din concluziile pe care le-a trasat la sosirea în țară.
BELLU- LUPTĂ‚TOR „Am supraviețuit! A fost o competiție foarte puternică și interesantă, în care s-a demonstrat că obținerea unei medalii de aur nu mai e doar apanajul Rusiei și României. S-a văzut că pot face asta și alte țări”. BELLU-PREOCUPAT „Dacă eram mai mulți, poate am fi obținut rezultate și mai bune! Ă‚sta poate fi un semnal pentru gimnastele mai tinere. Bulimar a venit cu o săritură pe care nu o făcea și s-a dovedit capabilă să concureze la individual compus foarte bine” BELLU-REALIST „Ne vom întoarce în sală, am văzut ce lipsuri avem. Oricum aceste două fetițe merită aprecierea noastră pentru că au reușit să-și arate valoarea la nivelul la care au ajuns în acest an greu, post-olimpic, să lupte pentru medalii la aparate la care nimeni nu se aștepta, așa cum a făcut Larisa la sărituri”. BELLU-TEMĂ‚TOR „A fost un exemplu de maturitate pentru aceste sportive, deși s-au întâlnit doar cu o parte dintre adversarele de la Campionatele Mondiale (n.r. – Belgia, luna octombrie), unde ne așteaptă și chinezii, și americanii! Iar competiția va fi mult mai puternică”. BELLU-VIZIONAR „După acest rezultat, lucrurile care sunt în desfășurare se vor accelera! Copiii pentru Jocurile Olimpice din 2020 se află în pregătire și, dacă nu așezăm lucrurile așa cum trebuie, putem afecta pregătirea acestor copii pe termen scurt, mediu și lung”.
Larisa și Diana sunt tinere. Larisa n-a împlinit 17 ani, iar Diana n-a împlinit 18! Desigur, în gimnastică pot interveni acciÂdentările, poți să te îngrași, dar evoluția lor de la Moscova ne oferă dreptul de a visa Andreea Răducan, campioană olimpică
Reprezentantă a CS Dinamo, cvadrupla campioană olimpică la canotaj, Viorica Susanu, i-a predat un buchet-ștafetă Larisei pentru a-i purta noroc la ediția Rio 2016
Sper ca la Mondiale să fac un concurs mai bun și să cuceresc ce mi-am propus de acasă Flaviuz koczi, vicecampion european sărituri
CLASAMENTUL PE NAȚIUNI
Țara Aur Argint Bronz Total 1. Rusia 6 0 410 2. Marea Britanie 2 2 15 3. Ucraina 2 0 13 4. România 1 5 17 5. Elveția 1 1 02 6. Franța 1 0 12 7. Israel 1 0 01 8. Olanda 0 1 01 Suedia 0 1 01 Ungaria 0 1 01 11. Italia 0 0 22 12. Armenia 0 0 11 Belarus 0 0 11
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER