Gică Hagi și Gică Popescu, foști jucători ai Barcelonei, au analizat pentru ProSport consecințele acestui 4-0 administrat de Bayern München trupei catalane. „Regele” și-a adus aminte de Milan – Steaua, tot 4-0
Hagi a rememorat modul în care Steaua a fost dezintegrată de Milan în finala Cupei Campionilor din 1989 și crede că Barça are nevoie de antrenor
Popescu susține că tocmai am asistat la finalul unei epoci de aur din istoria fotbalului
Müller (de două ori), Robben și Gomez au semnat cea mai usturătoare înfrângere a marii echipe a Barcelonei din ultimii ani. Sau din istoria fotbalului. Un meci care a uimit atât prin proporțiile scorului, dar mai ales prin exprimarea de pe teren. Dincolo de statistici și comentariile la cald, ProSport a încercat să afle și ce impact a avut acest rezultat pentru unii dintre cei mai reprezentativi oameni de fotbal de noi.
Hagi: „Barça – o mașină bună, dar fără conducător”
Gică Hagi a jucat atât la Real Madrid, cât și la Barcelona, dar cei care i-au rămas în suflet au fost „albii”. Motiv de oarecare detașare atunci când a fost întrebat despre meciul de marți seara: „A fost o ciocnire între o echipă care a crescut foarte mult și o mașină bună, dar fără conducător. Eu nu cred că această echipă a Barcelonei și-a atins limitele. Problema este doar la nivelul antrenorului”. „Regele” a făcut apoi un arc peste timp, readucându-ne aminte că și fotbalul nostru a trăit cam ce simte acum echipa catalană. „Acest meci îmi aduce aminte de întâlnirea nostră cu AC Milan, din finala CCE din 1989. Milan a distrus atunci Steaua (n.r. – 4-0) așa cum au făcut acum nemții cu Barcelona. Messi nu a putut face nimic de unul singur, pentru că a fost o problemă de grup. A fost o diferență clară de ritm, de intensitate în favoarea germanilor. Discuțiile privitoare la întoarcerea rezultatului sunt inutile. Bayern e în finală”.
Gică Popescu: „Sfârșitul unei ere”
Cel de-al doilea om important de fotbal contactat de ProSport a fost Gică Popescu. Fost căpitan al Barcelonei în anii ”90, „Baciul” a ales discursul celui care are cunoștință de ceea ce se întâmplă încă în culisele trupei de pe Camp Nou. Și chiar a dat din casă. „E sfârșitul unui ere la Barcelona! După 6 ani de rezultate extraordinare, era normal să vină un moment în care un ciclu se termină și trebuie reîmprospătat tot lotul”.
Popescu e de părere că Tito Vilanova nu trebuie schimbat, ci trebuie modificat ceva în celebrul tiki-taka. „Pentru cei de la Barcelona e mai importantă continuitatea unui proiect. De aceea cred că l-au păstrat pe Tito Vilanova. Barcelona va trebui să schimbe ceva în abordarea meciurilor, acest tiki-taka a început să fie învățat de echipele mari. Unii i-au găsit antidotul, dovadă înfrângerea cu Bayern”.
Lumea de aici se miră de diferența de scor, dar cu toții știau că Bayern va merge mai departe, mai ales că Messi nu e refăcut sută la sută Alexandru Maxim, mijlocaș Stuttgart
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER