„Vor să-și ascundă vina!”** Drama care a sensibilizat tot fotbalul românesc. Rămas fără un rinichi, Dumitru Paul îi acuză pe medici

  • Publicat:
  • Actualizat:

Părinții portarului Dumitru Paul (22 de ani) se gândesc să-i dea în judecată pe medicii de la Spitalul Județean Arad, pe care-i acuză de neglijență

Dumitru Paul a rămas în urmă cu o săptămână fără rinichiul stâng după ce s-a ciocnit de un adversar la meciul UTA – Luceafărul Oradea (2-0)

Portarul Dumitru Paul are șanse mici să mai joace fotbal, după ce și-a pierdut un rinichi în meciul de Liga a II-a, UTA – Luceafărul, vinerea trecută. Dus de urgență la spitalul din Arad, Paul a plecat acasă după doar două ore.

După o noapte groaznică, Dumitru a fost internat din nou, dar la spitalul din Oradea, unde a fost și operat. În urma unei anchete interne, doctorii arădeni au anunțat că Paul a solicitat să plece acasă, chiar dacă acuza dureri. „Am scrisoarea de ieșire din spital, în care scria că se recomandă ca în 24‑48 de ore să se facă o radiografie și un ecoabdominal. La Arad i-au făcut doar radiografie, i-au dat calmante și niște perfuzii. El nu a semnat nimic, nu există nicio hârtie pe care să scrie că el a solicitat să fie externat. Dacă îi făceau și un ecoabdominal în cele două ore și ceva cât a stat acolo, poate alta i-ar fi fost soarta. Vor să se disculpe, să-și ascundă vina. O să vorbesc și cu un avocat, să vedem ce e de făcut”, a declarat mama portarului, Lucia Paul.

Ajutor din Liga I
Drama prin care trece Dumitru Paul a stârnit emoție și în rândul echipelor din Liga I. La propunerea lui Cristian Bud, în prezent la FC Bihor, jucătorii de la CFR, Steaua, Pandurii, Dinamo și Mediaș vor aduna bani pentru a-l ajuta pe Paul. „Mi-a venit ideea când am văzut prin ce trece. Am trecut și eu prin momente grele, știu cât de greu este”, a declarat Bud. Fostul atacant al CFR-ului a stat șase luni pe tușă din cauza unei accidentări grave, în sezonul 2011-2012.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Permis de conducere FĂRĂ examen. S-a schimbat legea din octombrie 2024
Permis de conducere FĂRĂ examen. S-a schimbat legea din octombrie 2024
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×