Borussia e pe buzele tuturor și e normal să fie. Partea de 4-1 a lui Klopp la acest 8-1 aggregate e consistentă, ea aparține tuturor, și publicului, și lui Lewandowski, și neamțului sadea Gundogan și chiar și lui Marcel Răducanu, care acum un deceniu medita și șlefuia un puști, Gotze, numit acum porc bavarez pentru că a semnat cu Bayern.
Dacă ne sustragem corului de laude generale, găsim sub maldărul de elogii un text imposibil, scris în limba polonă, cu mulți de y, de w și de z. de cele mai multe ori, consoane alăturate.
Această clădire proletară a Borussiei, ridicată la standardul unui palat prin truda peluzei și prin dioptriile antrenorului, își are temelia în inima Poloniei. De acolo vin trei dintre titulari, toată banda dreaptă, mijlocaș plus fundaș, dar și Lewandowski, omul cu patru goluri în poarta lui Real. Instalatorul polonez, mândru pe șantiere de la electricianul Lech Walesa încoace, e omul potrivit într-o treabă nemțească temeinică.
Priviți reprezentativa Poloniei! Locul 63 în lume, adică nobody perfect. Campionat European acasă, unde nu trece de grupe, că-I ia fața Grecia. Acum vegetează în spatele Angliei și mult în spatele Muntenegrului lui Bozovic, directorul de panificație al lui Copos. Această reprezentativă anostă oferă Borussiei trei titulari și are un atacant apt să dea patru goluri dintre Varane și Ramos!
Nu e nici un proces de intenție, dar fie Jurgen Klopp e genial, fie antrenorii polonezi (selecționerul se numește Waldemar Fornalik) nu înseamnă nimic. Poate că e și într-un fel, și în altul. Închipuiți-vă trei români la o echipă care face culcaturi cu Real în semifinalele Ligii! Noi zicem c-avem un fotbal respectabil și întindem gâtul spre ruinele albite ale cetății Granada, sau spre Ajaccio, care e un sat de pescari, unde bărcile stau la mal dezlegate pentru că nu tentează pe nimeni!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER