Protagonistul celui mai spectaculos transfer al verii trecute, când a plecat de la Arsenal după opt ani pentru a merge la Manchester United, Robin van Persie revine pe Emirates pentru meciul Arsenal – United din campionat. Fanii londonezi nu au uitat gestul de trădare și au declarat că i-au pregătit o primire specială atacantului olandez.
„Mă aștept la o atmosferă incendiară. Îi voi respecta mereu pe fanii lui Arsenl, își iubesc clubul și le înțeleg reacția”, a spus Robin van Persie, care a câștigat primul său titlu de campion din carieră în primul sezon petrecut la United.
„Jucătorii, antrenorii chiar și managerii vin și pleacă, dar fanii sunt mereu alături de echipă. Am amintiri frumoase petrecute pe Emirates. Va fi o plăcere să mă revăd cu foșii colegi și prieteni”, a mai spus golgheterul din Premier League.
În meciul tur, ce a avut loc în noiembrie pe Old Trafford, van Persie a deschis scorul în victoria cu 2-1 contra fostei sale echipe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER