Marcel Bârsan e un tip de care n-ar fi auzit nici vecinii de pe scară dacă nu și-ar fi făurit un pospai de notorietate prin niște greșeli de arbitraj care riscă să-l facă mult mai celebru decât merită. Omul e produsul finit al celebrei școli de la Barza Chioară, cârciuma aceea de lângă Polivalentă unde s-au țesut multe dintre intrigile Cooperativei și ale blaturilor din anii trecuți și de unde mai mulți meseni cu fluier au plecat să-și termine șprițul la arest.
Bârsan a dat penalty la Galați în minutul 93 pentru că așa a vrut el, n-a dat un penalty pentru Chiajna pentru că așa a vrut el și n-a eliminat un jucător de la Oțelul, deși îi dăduse adversarului chiloții jos cu crampoanele, tot pentru că așa a vrut el. Bârsan face ce vrea el, trimite oamenii la retrogradare, strâmbă ierarhiile ca pe niște nuiele și apoi revine ranforsat în arenă pentru a-i nenoroci pe alții. Omul e în același timp și șmecher, și novice, amestecând interesul cu habarnismul fără să-i ceară socoteală cineva pentru asta.
Nu e vorba neapărat de Chiajna sau de Ilie Stan, ci poate fi vorba despre oricine. Oricine poate fi făcut felii de acest Bârsan, sau de alt Bârsan, sau de orice Bârsan, fără să se întâmple ceva. De ani de zile n-am mai văzut arbitri excluși sau retrogradați, ci doar nulități promovate pe criterii care ne scapă. Sau nu ne scapă doar dacă ne gândim că într-o lume cu verdicte și cu condamnări pronunțate dinainte e nevoie de călăi profesioniști care să împlinească osândele.
Cine nu crede, să-și aducă aminte cum acest Bârsan, nu altul, s-a făcut că plouă la trei penaltyuri clare în același meci (Vaslui-Bistrița) ca să dea în minutul 94 un penalty care n-a fost. Menținerea lui în arbitraj după aceste erori nu e altceva decât undă verde dată incompetenței.
După cum tot incompetență crasă e și delergarea ca observator de arbitri la Galați a ieșeanului Sorin Boca, fost conducător al clubului din Copou, apropiat al primarului din Iași. Iașiul e la retrogradare cu Chiajna, raportul călduț al observatorului poate fi decisiv în acea zonă a clasamentului, dar nimeni nu-și dă seama de o asemenea enormitate și totul merge înainte fără fisuri, într-un sistem perfect organizat, din care fraierii trebuie obligatoriu să dispară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER