Judd Trump s-a calificat pentru a doua oară în carieră în semifinalele Campionatului Mondial de snooker, după ce a trecut cu 13-12 de Shaun Murphy, la finele unui sfert incendiar.
Trump a pierdut anul trecut în joc decisiv
Anul trecut, Judd Trump părăsea Campionatul Mondial de snooker după o înfrângere în turul doi al competiției, contra lui Ali Carter, scor 12-13. Un eșec în meci decisiv se uită greu, dar te învață multe. Iar la aproape un an de la respectiva înfrângere, Trump a revenit la „Crucible”. Parcă mult mai matur și mai puțin ofensiv, preocupat destul de mult de lovituri de siguranță. Iar transformarea tânărului englez de 23 de ani a fost completată în această seară de o victorie împotriva fostului campion mondial Shaun Murphy, în sferturile turneului care are loc la Sheffield, scor 13-12. Cum altfel s-ar fi putut califica Trump în semifinale dacă nu în urma unui joc decisiv care a durat aproape 30 de minute? Un joc în care tacul nu i-a tremurat aproape deloc și a avut inițiativa aproape la fiecare lovitură. Însă până la frameul decisiv, Trump a fost condus cu 6-2 și 8-3, dar a revenit senzațional la finalul celei de-a doua sesiuni pentru a egala la 8! De aici, niciunul dintre jucători nu s-a distanțat la mai mult de vreun frame, iar Trump a părut jucătorul mai concentrat, impunându-se în ultimul frame.
Hawkins l-a învins pe Ding
În semifinale, Trump îl va întâlni, mai mult ca sigur, pe Ronnie O”Sullivan. Actualul campion mondial a continuat să îl domine pe adversarul său din sferturi, Stuart Bingham, care a fost la un pas să devină primul jucător din istoria Campionatului Mondial care pierde un sfert de finală cu 13-1! Totuși, Bingham a câștigat ultimele trei jocuri ale sesiunii cu numărul doi pentru a evita această contraperformanță. În schimb, Ding Junhui, mare favorit în fața lui Barry Hawkins, a pierdut disputa cu jucătorul englez, scor 7-13. A fost un meci dominat clar de Hawkins, calificat în premieră în semifinala unui Campionat Mondial. Englezul de 34 de ani a condus meciul de la cap la coadă, profitând de o evoluție mai slabă a chinezului. Fără a reuși vreun break de peste 100 de puncte, Hawkins a avut o evoluție sigură, fără greșeli, care i-a asigurat calificarea în penultimul act al competiției. În semifinale, jucătorul aflat pe locul 22 în clasamentul World Snooker Association îl va întâlni pe câștigătorul meciului dintre Ricky Walden și Michael White. Walden conduce cu 10-6 înaintea ultimei sesiuni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER