„Afacerea” titlul 24 s-a încheiat cu succes, fără ca Steaua să joace. Severin a smuls, pe final, un rezultat de egalitate în compania Petrolului și roș-albaștrii și-au asigurat matematic câștigarea campionatului.
Obținând titlul cu 5 etapa înainte de final, Steaua lui Reghecampf a egalat recordul privind cea mai rapidă campioană – performanță pe care tot roș-albaștrii o mai reușiseră în sezoanele ’85-86 și ’86-87. Niciodată după Revoluție trupa din Ghencea nu a dominat de o manieră atât de categorică Liga 1, de această dată beneficiind, e drept, și de o apatie a contracandidatelor la titlu, care au avut, pe linie, un sezon dezastruos.
O nouă bornă
În condițiile în care CFR, Dinamo, Rapid sau Vaslui au fost mai degrabă „sparring partneri” pentru Steaua, echipa din Ghencea se luptă cu recordurile. Cel de cea mai „grăbită” campioană a fost egalat, dar Reghecampf poate bifa o altă bornă importantă. Steaua are ocazia să rămână în cartea de istorie a fotbalului românesc datorită numărului mic de înfrângeri.
În urmă cu 20 de ani – în sezonul 1992-1993 – Steaua lui Anghel Iordănescu (tehnician repatriat la vremea respectivă de la Anorthosis Famagusta), se impunea în fața lui Dinamo, la 4 puncte, roș-albaștrii suferind, de-a lungul campionatului, doar două înfrângeri.
În prezent, formația condusă de Reghecampf are tot două înfrângeri (la Vaslui și Brașov) și, având în vedere programul, poate spera că va rămâne invincibilă până la final. Potrivit „calculului hârtiei” și având în vedere forma celorlalte competitoare, doar Dinamo ar putea emite pretenții în disputele cu roș-albaștrii.
De notat că după 1989, doar 2 echipe au reușit să termine campionatul cu mai puțin de două înfrângeri: Rapidul lui Mircea Lucescu și Dinamo, care sub bagheta lui Rinus Israël, a terminat neînvinsă sezonul 1991-1992
Câte înfrângeri au sugerit campioanele în ultimele sezoane
2011-2012 – CFR – 5 înfrângeri
2010-2011 – Oțelul – 6 înfrângeri
2009-2010 – CFR – 5 înfrângeri
2008-2009 – Unirea Urziceni – 6 înfrângeri
2007-2008 – CFR – 4 înfrângeri
2006-2007 – Dinamo – 3 înfrângeri
2005-2006 – Steaua – 4 înfrângeri
2004-2005 – Steaua – 5 înfrângeri
2003-2004 – Dinamo – 4 înfrângeri
2002-2003 – Rapid – 7 înfrângeri
2001-2002 – Dinamo – 4 înfrângeri
2000-2001 – Steaua – 4 înfrângeri
1999-2000 – Dinamo – 4 înfrângeri
1998-1999 – Rapid – 1 înfrângere
0 înfrângeri a suferit Dinamo în sezonul 1991-1992, bifând cel mai bun parcurs de după Revoluție în Liga 1
Cu cine mai are de jucat Steaua
Etapa 30 – Bistrița (d)
Etapa 31 – Dinamo (a)
Etapa 32 – Viitorul (a)
Etapa 33 – Severin (d)
Etapa 34 – Brașov (a)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER