Miami Heat a câștigat al doilea meci la rând în fața lui Chicago Bulls în semifinala Conferinței de Est, scor 104-94, ducând scorul în runda dintre cele două echipe la 2-1.
Nervi întinși la Chicago
Duelul dintre Heat și Bulls a explodat cu adevărat! La fiecare fază a celor trei meciuri disputate până acum a existat câte un contact dur între jucători. Iar „taurii” știu că în actuala situație unica șansă de a merge mai departe e să îi enerveze pe câștigătorii sezonului regulat. O tactică suficient de bună pentru primul meci din semifinala play-off-ului Conferinței de Est, pe care Bulls a câștigat-o cu 93-86 pe terenul lui Miami. Și, odată cu ea, avantajul de a se califica în finală în cazul în care „taurii” câștigau toate cele trei meciuri pe care le aveau de disputat acasă. Însă la primul dintre acestea, elevii lui Tom Thibodeau s-au împiedicat! Azi-noapte, Heat s-a impus clar, cu 104-94 pe terenul lui Bulls în meciul trei al semifinalei din Est, ducând scorul la 2-1. Evident, nu fără scandal! În prima repriză, arbitrii au fluierat trei faulturi tehnice și o eliminare pentru pivotul lui Bulls, Nazr Mohammed, după ce acesta l-a lovit fără minge pe LeBron James. De aici, situația s-a complicat serios pentru „tauri”. Evident, jocul mult mai dur s-a răsfrânt asupra gazdelor, la care Noah și Belinelli au fost eliminați în finalul meciului pentru șase greșeli tehnice. Iar Heat a câștigat meciul în ultimul sfert, grație evoluției bune a lui LeBron James (foto, 25 de puncte, 8 recuperări, 7 pase decisive). „Sunt șocat, nu trebuia să fiu eliminat. Arbitrii îi cam ajută pe cei de la Heat”, a spus Mohammed la finalul meciului, criticând din nou oficialii jocului. Același discurs l-a avut și Tom Thibodeau, care va trebui să găsească un nou plan de joc pentru meciul patru de la Chicago de marți dimineață.
Spurs, dominare clară pe terenul lui Warriors
Doar trei zile s-au putut bucura cei de la Golden State Warriors pentru prima victorie obținută în fața lui San Antonio Spurs pe terenul texanilor din ultimii 15 ani. Californienii au pierdut aseară, pe teren propriu, scor 92-102, meciul al treilea al semifinalei Conferinței de Vest, iar Spurs s-a distanțat din nou la 2-1. Astfel, elevilor lui Gregg Popovich le este suficient să se impună în cele două meciuri pe care le mai au de jucat pe teren propriu pentru a merge în finală! Surprinzător, după ce a fost dominată în ambele meciuri din „AT&T Center” din San Antonio, Spurs a jucat mult mai bine pe terenul lui Warriors. A început puternic și nu a fost egalată decât o singură dată, în sfertul trei, de o echipă la care nici măcar Stephen Curry (16 puncte, 8 pase decisive) nu a mai strălucit. În schimb, veteranul Tony Parker (foto sus) a strălucit în fața mai tânărului Curry, terminând meciul cu 32 de puncte și 5 pase decisive, fiind secondat de Tim Duncan (23 de puncte, 10 recuperări). Meciul patru are loc în Oakland marți dimineață.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER