Ionuț Negoiță i-a vizitat azi la Săftica pe jucătorii antrenați de Cornel Țălnar și a celebrat alături de aceștia aniversarea celor 65 de ani de la înființarea clubului. Patronul „câinilor” nu a venit cu mâna goală și le-a oferit fotbaliștilor dinamoviști un tort, șampanie, dar și-o promisiune că vin vremuri mai bune. Totul, la doar o săptămână după ce, în același loc, finanțatorul îi amenința pe aceiași jucători că vor fi vânduți la vară dacă Dinamo nu se califică în cupele europene.
Discursul omului de afaceri s-a schimbat însă, iar ieri a curs lin, tonul a fost domol, iar avertismentele au lipsit în totalitate. „Încercăm să facem lucrurile să meargă bine, iar drept dovadă mâine (n.r. – miercuri) vă va intra încă un salariu în conturi”, a fost mesajul acționarului majoritar. Astfel, în ziua în care Dănciulescu și compania ar fi trebuit să încaseze și salariul pentru luna aprilie, achitată va fi doar restanța pentru luna martie, urmând ca rata pentru luna trecută să fie achitată, cel mai probabil, la începutul lui iunie.
Nu i-a uitat nici pe fani Ionuț Negoiță a avut un mesaj și pentru fanii lui Dinamo, în ziua în care clubul a împlinit 65 de ani de existență.
„De ziua clubului, tuturor dinamoviștilor le transmit un sincer și cele mai frumoase gânduri în alb și roșu! Le mulțumesc public tuturor suporterilor dinamoviști pentru atașamentul dovedit, în cei 65 de ani de existență, față de culorile clubului. Împreună cu fanii noștri am depășit, în acest an, un moment extrem de dificil pentru viața clubului, tot împreună cu fanii sunt convins că vom reuși să revenim la performanțele așteptate de toată suflarea dinamovistă. Mă bucur că proiectul de revenire a clubului în fruntea fotbalului românesc este susținut de suporteri. Este foarte important să fim alături de echipă, de tot ce înseamnă DINAMO, în acest moment important! La Mulți Ani, tuturor dinamoviștilor!„, este mesajul președintelui Ionut Negoiță, transmis prin intermediul site-ului oficial al clubului.
foto: FCDINAMO.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER