Unul dintre managerii Stelei l-a pus pe lista de achiziții a Stelei pe argentinianul Emanuel Perrone, care în ultimii ani a fost unul dintre cei mai percutanți atacanți din Grecia, deși nu a evoluat la echipe de prim-plan.
În prezent la Asteras Tripolis, atacantul poate veni în Ghencea din postura de jucător liber de contract, dar reclama făcută jucătorului de către Ilie Dumitrescu îi poate determina lejer pe roș-albaștri să contribuie și cu bani pentru a obține semnătura sud-americanului.
„Perrone este un atacant de mare valoare, care în ciuda gabaritului, are și o viteză foarte bună. Îl știu foarte bine din Grecia. Dacă vine în Liga I, se va distra. Ar fi o afacere foarte bună pentru Steaua, așa cum a fost și Kapetanos. Perrone ar ajuta foarte mult Steaua. Cu jucători de pasă decisivă în spate și cu o pregătire bună ca la Steaua, va fi un atacant foarte bun”, a spus Ilie Dumitrescu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER