EXCLUSIV** Hamutovski a vorbit înainte să plece din nou din România: „Steaua era mai puternică pe vremea mea”

EXCLUSIV** Hamutovski a vorbit înainte să plece din nou din România:
Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul portar al Stelei consideră că Dinamo și Rapid nu merită să prindă un loc de Europa League în acest campionat

Vasili Hamutovski (34 de ani, foto) rămâne în memoria suporterilor steliști drept cel care se afla în poartă atunci când Steaua trecea, la penalty-uri, de Valencia. De atunci, acesta a trecut prin Rusia și Germania, iar anul trecut s-a transferat la Petrolul. Portarul a acceptat să vorbească deschis cu ProSport despre situația acestuia acolo, dar și despre Dinamo sau Rapid și situația în care se află acestea.

Pe 24 februarie 2012, Anamaria Prodan spunea: „Dacă Steaua îl va dori pe Hamutovski, el va fi portarul Stelei din nou. Își dorește să vină, ar face-o din postura de jucător liber de contract”. O lună mai târziu, semnai cu Petrolul. A existat vreo intenție de readucere a ta la Steaua sau au fost doar niște declarații aruncate în presă?
Nu m-a contactat nimeni din conducerea echipei. Eu nici măcar nu o cunosc pe Anamaria Prodan, nu știu de unde și până unde a zis ea toate astea. Când am terminat contractul cu Amkar, din Rusia, la sfârșitul lui 2011, impresarul meu mi-a spus că îmi va găsi o echipă din Germania. Așa că nu am mai prelungit contractul cu Amkar și am refuzat alte două oferte din Rusia. Așteptam Bundesliga. Nu a mai venit. Iar în martie m-am trezit fără echipă.

Petrolul a aflat de situația ta și ți-a propus un contract?
M-a sunat Vivi Răchită la începutul lui martie. Noi doi am jucat împreună la Steaua și, când a aflat că sunt liber de contract, m-a invitat pentru două luni la Petrolul. Mai erau 11 etape până la finalul campionatului, echipa era în pericol de retrogradare și a crezut că pot să îi ajut. Lucru dovedit de seria de victorii și de faptul că am reușit să rămânem în Liga I la finalul returului.

„Nu am înțeles deciziile lui Rednic, dar i le respect”

Prelungirea contractului a venit ca o consecință a salvării de la retrogradare?
Da. Mi s-a propus să mai rămân un an. Cum era să refuz? Când o echipă are parte de niște suporteri cum sunt cei ploieșteni, nu te gândești de două ori înainte să accepți. A ajutat mult și faptul că și-au propus, pentru campionatul următor, un loc de Europa League. Vrei, ca jucător profesionist, să ajungi în astfel de competiții.

Erai titular la începutul campionatului. Ce s-a întâmplat? Au fost vehiculate, prin presă, anumite conflicte cu Mircea Rednic, antrenorul de atunci al Petrolului.
Povestea e următoarea: la deplasarea de la Iași, noi am primit gol în prelungiri și meciul s-a terminat 2-2. Rednic, când a venit în vestiar, a început să țipe și să înjure jucătorii. Eu atunci m-am ridicat de pe bancă și i-am spus . În engleză. S-a supărat pe mine și mi-a dat amendă. Am pierdut postul de titular pe nedrept, dar nu-mi reproșez asta. Aș face la fel dacă ar fi să dau timpul înapoi. Am avut dreptate.

(întrerupe reporterul care se pregătea să îi pună o altă întrebare)

Scuză-mă, mai vreau să spun ceva. Rednic l-a băgat titular pe Bornescu cu Dinamo. Am pierdut cu 2-1 atunci. Următorul meci, la Cluj, cu CFR, m-a titularizat pe mine. S-a terminat 2-2 meciul ăla. CFR a avut multe ocazii, a dominat, am scos multe mingi de gol, ba chiar am apărat și un penalty. Etapa următoare, cu Pandurii… eu pe bancă. De ce? Nu știu. Au fost, până la urmă, alegerile lui. Sunt profesionist, i le-am acceptat, dar nu i le-am înțeles.

„Cei de la Petrolul nu au cuvânt”

În mai puțin de o lună ți se încheie contractul cu Petrolul. Îl prelungești sau pleci?
Nu. Nu vreau să îl mai prelungesc. Decizia mea e legată strict de conducători. Dacă ar fi fost să mi-o bazez pe altceva, să zicem suporteri, aș fi rămas o viață aici. Pe mine mă deranjează atunci când oamenii nu se țin de cuvânt. Anul trecut, în retur, mi-au zis că sunt probleme financiare. Așa că am renunțat la o parte din banii precizați în anumite clauze, urmând ca atunci când clubul își revine, să îi primesc înapoi. A trecut o lună, au trecut două și nimic. Au trecut și alte cinci. Conducătorii fac imagine unui club în afara terenului. Nu e normal să nu fie capabili să-și ducă până la capăt o promisiune. Plec din cauza lor.

Cât timp îți mai propui să joci?
(râde) Cât o să mă mai țină corpul. Am norocul că, atunci când vine vorba de portari, cluburile nu se uită la buletin. Valoarea, calitatea, experiența. Asta contează. Știu multe exemple de portari care s-au retras abia la 42 de ani. Nu vreau asta, dar trei, patru ani tot o să mai apăr.

Ce o să faci după?
Știu ce nu vreau să fac: să fiu antrenor sau impresar. Pentru prima mi se pare că trebuie să ai o anumită chemare. Pe a doua o găsesc un business murdar. Înainte, un impresar trebuia să îi găsească o echipă bună jucătorului pe care îl reprezenta. Acum, mulți sunt mână în mână cu anumiți conducători de cluburi și nu-l mai pun pe primul plan pe jucător, ci mai degrabă își văd de propriile interese. În România mi se pare că murdăria asta a luat amploare.

(întrerupe din nou reporterul ProSport)

Cel mai probabil o să devin antrenor de portari. Dar de copii. Mi se pare că așa o să pot să fac o diferență. Pentru că, atunci când ai 18-19 ani și faci pasul către o echipă mare, dar tu nu ai școala de portari, o să îți fie greu să-ți îndrepți anumite probleme. Indiferent cât de bun ești sau cât de talentat.

„Tătărușanu iese destul de rău pe centrări”

Cu ce foști colegi de la Steaua mai ții legătura?
M-am întâlnit cu Ghionea etapa trecută și am vorbit. Nu îl mai văzusem de o grămadă de timp. Nu am păstrat vreo legătură specială. Mai dau de câte unul când avem meciuri în campionat. A existat chiar și un moment ciudat în turul campionatului ăstuia, când am întâlnit-o pe Steaua. Nu știam niciun jucător de acolo. Toți pe care îi cunoșteam fie au plecat, fie s-au retras. Mă uitam după vreo față cunoscută și nimic. N-am găsit-o.

În campionatul ăsta a fost Steaua prea puternică sau au fost restul echipelor prea slabe?
Și așa, și așa. Anul ăsta multe cluburi au avut probleme financiare. S-au concentrat pe alte aspecte, fotbalul a căzut pe locul doi. Când eram eu la Steaua, campionatul a fost mai tare. Acum, nu prea mai e. Păi înainte, Dinamo și Rapid luptau până în ultima etapă pentru un loc bun. Acum, niciuna dintre ele nu merită să fie în Europa League. Nici nu cred că vor ocupa, la final, un loc care să le permită asta.

E Tătărușanu un portar bun sau nu? Părerile sunt împărțite când vine vorba de el.
Din punctul  meu de vedere, e un portar bun. Are viitor și chiar îi doresc multă baftă. Are anumite probleme, nu iese tocmai bine pe centrări, dar a crescut mult și sunt sigur că o să poată să-și îndrepte problema asta. Eu îl văd pe el jucând la o echipă importantă din Europa.

Cum comentezi situația Rapidului? Cum ar arăta Liga I fără ea?
Campionatul României nu are multe echipe cu nume. Ar fi Steaua, Dinamo și Rapid. Situația este, așadar, ciudată. Și deloc în regulă. Ar trebui să fie păstrate astfel de echipe, nu retrogradate în anonimat. Îmi pare rău și de suporterii ei. După cei ai Petrolului, mi se par fabuloși.

De blaturi în România ai auzit? Ai participat la vreunul?
Am citit în ziar de multe dintre ele. Eu le sunt recunoscător părinților că m-au învățat ce e bine și ce e rău. Tocmai de asta cred că mai bine nu intri în teren decât să participi la o asemenea prostie.

Știu că e greu pentru Cosmin (n.r. – Contra) să schimbe ceva la echipă. Are rezultate bune, nu o să riște să-l scoată pe Bornescu din poartă. Îmi știu valoarea, vreau să plec la o echipă unde să fiu titular
Vasili HAMUTOVSKI, portar Petrolul Ploiești

Prima întâlnire cu Steaua, în calitate de adversar al ei, am simțit-o direct la inimă. Mă încălzeam și suporterii m-au chemat să-i salut, mi-au scandat numele. Nu pot să descriu sentimentul pe care l-am avut atunci
Vasili HAMUTOVSKI, portar Petrolul Ploiești

Nu Steaua rămâne vârful meu de carieră. A fost o perioadă frumoasă, dar atât. M-am simțit cu adevărat un jucător important atunci când am evoluat în Germania (n.r. – Augsburg, 2.Bundesliga, 2008-2010)
Vasili HAMUTOVSKI, portar Petrolul Ploiești

28 de apariții în tricoul naționalei Belarusului are Vasili Hamutovski

50 de meciuri a apărat portarul pentru Steaua, în perioada 2003-2006

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×