Drumul de la Alchimia de vis la Halfchim! Cine rămâne? Cine mai vine?

Redactor:
Marius Hutu
Drumul de la Alchimia de vis la Halfchim! Cine rămâne? Cine mai vine?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana României și-a încheiat sezonul cu o eliminare prematură din Cupa României
Din echipa acestui sezon, maximum opt handbaliste vor mai juca la Oltchim

Aproximativ trei milioane de euro cheltuiți degeaba, doar pentru un titlu național, care oricum ar fi fost câștigat și fără asemenea investiții. Aceasta este realitatea cruntă a unui sezon complet ratat de Oltchim, care și-a fixat ca obiectiv câștigarea Ligii Campionilor în momentul în care a transferat câteva din cele mai în vogă handbalsite ale Europei, precum Bulatovic, Pineau, Barbosa sau Navarro. Nu numai că Vâlcea nu a obținut trofeul, dar a ratat și prezența în finala competiției, pe care a atins-o spre exemplu, în 2010, cu bani mai puțini cheltuiți. Apogeul unui sezon negru a fost atins luni seara, când Oltchim a pierdut neașteptat meciul din sferturile Cupei României, în fața Coronei Brașov (scor 40-41 după loviturile de departajare).

Dintr-o echipă care a speriat Europa, după lotul pe care și l-a format în vara trecută, Vâlcea s-a transformat drastic în numai câteva luni. Astfel, a ajuns la Oradea ca o trupă plictisită, obosită, schimonosită de toate problemele pe care le-a întâmpinat în ultimele luni, cu toate că a avut la dispoziție majoriotatea vedetelor cu care a plecat la drum. Cum s-a ajuns în această situație? Mulți înclină să explice întreaga stare de fapt prin blocajul financiar în care a intrat clubul, întârzierea salariilor afectându-le mental pe handbaliste mai mult decât s-ar fi anticipat.

Meiroșu a anunțat că se retrage
Pe fondul instabilității financiare, mai multe jucătoare și-au făcut alte planuri încă din timpul acestui sezon. Leynaud, Vetkova, Pineau și Stanca nici nu au mai prins luna mai și și-au făcut bagajele pentru a evolua la alte echipe. Câteva handbaliste importante, precum Bulatovic, Manea, Navarro, Jovanovic și Farcău, își iau la revedere de la Vâlcea în aceste zile, ele semnând cu formații de prim rang din Europa. În plus, Adina Meiroșu a declarat la DigiSport, după meciul cu Corona Brașov, că se va retrage din activitate, deși nu a împlinit nici 28 de ani. Însumat, campioana României a ajuns deja la zece jucătoare (n.r. – din 18 la începutul sezonului) care nu se vor regăsi în lot și în ediția 2013-2014.

Cine rămâne? Cine mai vine?
Cea mai arzătoare întrebare este „Ce se va întâmpla cu Oltchim?”. Va fi în stare să se redreseze, să se mai bată cu marile forțe din Europa sau măcar să adune trofee pe bandă rulantă în România? Deocamdată, oficialii clubului nu s-au hazardat în declarații, nici nu au prezentat încă planul de bătaie pentru viitor, cu toate că majoritatea handbalistelor sunt pe picior de plecare, fie la alte echipe, fie în vacanță.

După acte, certitudini sunt doar Iulia Managarova, Iulia Curea și Nicoleta Safta, aflate încă sub contract. Barbosa și Nechita și-au dat acordul de principiu pentru a continua la Oltchim și din vară, în timp ce Neagu, Ungureanu și Brădeanu sunt în negocieri cu clubul. Cel puțin acestea au fost ultimele date oficiale prezentate de Vâlcea, care a calculat un buget de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru sezonul următor. La capitolul reveniri, pe listă sunt trei jucătoare: Băbeanu, Polocoșer și Buceschi, iar Dincă și Chintoan, ambele de la „U” Jolidon Cluj, sunt priorități pe lista de tranferări. Cu ce se va alege până la urmă Oltchim? Răspunsurile sunt greu de anticipat după un sezon în salturi și încheiat trist.


După plecarea Oanei Manea și retragerea Adinei Meiroșu, Ada Nechita rămâne singura jucătoare care a prins toate momentele importante din ultimul deceniu la Oltchim

4 handbaliste are la lot Oltchim pentru „dubla” cu Slovacia din barajul de calificare la CM: Brădeanu, Ungureanu, Nechita și Curea

4 jucătoare care au evoluat în finala Ligii Campionilor din 2010 au șanse să continue și din vară la Oltchim: Curea, Neagu, Nechita și Ungureanu


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×