Așa cum ProSport v-a anunțat încă de ieri negocierile dintre Pandurii și Malaga în privința transferului lui Dan Nistor au intrat în impas. Mijlocașul este încântat de oferta andaluzilor, însă oficialii gorjeni vor să exploateze la maximum această oportunitate.
Marin Condescu a admis că fotbalistului îi este gândul la campionatul spaniol, însă explică de ce acesta nu are niciun motiv să își facă iluzii deocamdată. Dacă acest transfer nu se va concretiza, rămânerea la Pandurii nu trebuie văzută ca un pas înapoi în carieră, în măsura în care gorjenii se vor califica în Europa League.
„Singura echipă care îl zăpăcește pe Nistor este Malaga. Lui trebuie să îi stea gândul la ultimele două meciuri pe care le avem de jucat, pentru că el poate mai mult. O să îi fie bine, dacă se califică Pandurii în Europa„, a declarat Marin Condescu, pentru Digi Sport.
În ceea ce îl privește pe Viera, fotbalist curtat de Steaua în ultimele luni, situația acestuia nu s-a schimbat. Fotbalistul a recunoscut că este tentat doar de o ofertă din străinătate, altfel va rămâne la Pandurii.
„Viera, dacă își găsește echipă, poate pleca liber. Avem o înțelegere cu el, că poate rămâne la Pandurii încă trei ani, dacă nu îl vrea nimeni. Până acum, nu a primit nicio ofertă concretă, cum a primit Nistor„, a adăugat oficialul gorjenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER