După patru zile de concurs, echipele naționale de popice seniori ale României, participante la Campionatul Mondial din Ungaria, și-au asigurat, deja, medaliile de bronz. Lupta, însă, continuă, pentru că sâmbătă se dă lupta finală, pentru cucerirea titlului suprem, cât și a medaliilor de argint.
Am putea spune ca popicarii tricolori și-au depașit obiectivele propuse, având în vedere condițiile în care s-au pregătit, numarul redus de competitoare din campionatul intern, cât și lipsa indemnizațiilor sau a altor satisfacții financiare. Aflați pe pistele de concurs, popicarii români au lăsat deoparte frustrările și au început să joace de la egal la egal cu foști sau actuali campioni mondiali, obtinand succese aproape pe linie. Iată rezultatele înregistrate în cele patru zile de concurs:
FEMININ
MASCULIN
Speram ca bronzul obținut vineri de tricolori să prindă o culoare și mai stralucitoare, poate chiar cea mai strălucitoare!
Articol scris de Ion Pană
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER