Prefațând ieri, la Ora de ProSport, pe Sport.ro, finala nemțească a Champions League, am vorbit la telefon cu doi români stabiliți în Germania. „Bavarezul” Mihai Rusu, fost tenisman, fosta voce a Europei Libere, stabilit de aproape patru decenii la München și „westfallicul” Marcel Răducanu, care trăiește de peste treizeci de ani la Dortmund.
După atâta amar de vreme, amândoi au rămas români doar de sânge. Gândirea și mentalitatea lor s-au modificat și, exceptând globulele albe și roșii, de la artere și vene în sus sunt nemți.
Ambii le-au explicat telespectatorilor de ce nemții au ajuns să aibă două echipe în finala de pe Wembley. Nu pentru că Bayern și Borussia au bătut pe Real și Barcelona, ci de ce au bătut pe Real și Barcelona. Cum de-a reușit Thomas Müller să fie peste Messi și Lewandowski, polonez, nu neamț, dar șlefuit în sistem nemțesc, peste Cristiano Ronaldo.
Amândoi interlocutorii au insistat că nemții, după ce începuseră s-o ia binișor în jos, s-au gândit să-și reclădească fotbalul începând de la juniori. După anul 2000 fiecare club a fost obligat să aibă propria Academie de juniori. Nu cinci grupe famelice, ca la noi, ci Academii în toată regula. Reus, Götze, Grosskreutz, Gündogan, Thomas Müller sau Boateng sunt produsele acestor academii. Luați la 11-12 ani și crescuți nemțește până la finala de pe Wembley.
La finalul discuției cu Mihai Rusu i-am zis că juniorii noștri de 16 ani au luat zece goluri de la nemți. Știa. L-am întrebat apoi când au început nemții sistemul cu academiile. A spus că acum vreo zece ani. Am răsuflat ușurat, la gândul că dacă se apucau acum douăzeci de ani, ne dădeau douăzeci de goluri, nu zece!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER