*Oltchim va reveni, probabil, la denumirea de Chimistul și va porni la drum doar cu jucătoare foarte tinere
Lovitură de teatru în handbalul feminin. Oltchim, cea mai tare echipă de jocuri sportive din țară, dispare de pe hartă, cel puțin pentru un sezon. Toate jucătoarele aflate sub contract sau care și-au dat acordul că vor continua și din vară la Vâlcea au fost anunțate ieri că sunt libere să-și caute alte echipe. Problemele financiare au sufocat gruparea care a jucat o finală de Champions League în 2010. Furtuna s-a declanșat însă după ce Oltchim a pierdut lamentabil în sferturile Cupei României. Datoriile de peste 1,5 milioane de euro adunate de club, dar și starea de blazare din echipă a închis câteva uși în momentul în care gruparea a încercat să obțină sprijin financiar. Astfel, Vâlcea s-a văzut în imposibilitatea de a strânge și bugetul pe care l-a anunțat oficial. Pentru că nu a avut încotro, clubul și-a anunțat toate vedetele că sunt libere să plece încă de acum, astfel încât jucătoarele să mai aibă timp să semneze cu alte echipe. Sunt semnale că inclusiv handbalistele împrumutate la alte echipe, Buceschi, Băbeanu și Polocoșer sunt nevoite să-și caute alte grupări.
Vâlcea nu se va înscrie nici în Ligă Handbalul vâlcean va continua să supraviețuiască din sezonul următor printr-o echipă alcătuită din jucătoare tinere, cel mai probabil alcătuită pe scheletul Centrului Național de Excelență. Actualul Oltchim își va schimba denumirea în Chimistul, identitate pe care a avut-o și în primii ani de la înființare și a câștigat primele trofee europene, Cupa IHF în anii 1984 și 1988. Fără un lot adecvat și cu un buget redus, Vâlcea nu se va înscrie nici în Liga Campionilor, unde ar fi cap de serie. Astfel, am putea asista la un sezon doar cu HCM Baia Mare în această competiție, care va începe însă din faza calificărilor. De menționat faptul că gruparea „chimistă” nu a făcut niciun anunț oficial pe această temă, însă informațiile sunt confirmate din mai multe surse.
Steaua României! Ce înseamnă dispariția Oltchimului? Imaginați-vă cam ce ar însemna ca fotbalul să rămână fără Steaua. Vâlcea s-a transformat în ultimii ani în locomotiva sportului românesc la nivel de jocuri de echipă. Pe lângă finala Ligii Campionilor, amintită mai sus, Oltchim a jucat în cinci semifinale în această competiție, dar a câștigat și alte cinci trofee europene, Cupa IHF (1984, 1988), Cupa Cupelor (2007), Supercupa Europei (1984, 2007). În handbalul românesc, „chimistele” nu au avut adversare. Au câștigat 19 din ultimele 30 de titluri, din momentul în care Vâlcea a promovat în primul eșalon, inclusiv ultimele șapte. De asemenea, în toată această perioadă, Oltchim a fost permanent cel mai important club care a alimentat și echipa națională, la competițiile majore asigurând practic primul „7″, dar și peste 70% din componența lotului.
Cristina Neagu, Alexandrina Barbosa, Aurelia Brădeanu, Paula Ungureanu, Iulia Curea, Ada Nechita și Iulija Managarova, jucătoare pe care Oltchim s-ar fi bazat în sezonul viitor, trebuie să-și caute alte echipe
Transferurile clujencelor Nicoleta Dincă și Florina Chintoan nu mai sunt de actualitate în acest context
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER