Deconturi în „montagne russe”

Persecuția ronțăie sufletul celui înfrânt mai ceva ca vulturul care smulge bucăți din ficatul lui Prometeu. E greu de găsit un învins ușor de consolat. Cine pierde – mai ales la o diferență mică și după nouăzeci de minute de echilibru – simte mușcătura nedreptății. Iar în fotbal, mai des decât în alte sporturi, perdantul se grăbește să invoce divinitatea, cu pleoapa umedă, vocea tremurată și reproșul pe limbă. Căci, se știe, Dumnezeu îi răsfață pe învingători și e neatent cu învinșii. Ce uită dojenitorul, în febra frustrării, e că fotbalul are felul lui ironic, iar uneori dramatic, de-a cere deconturi. Că în fiecare meci se aud ecouri ale altuia. Că extazul de azi e urmarea agoniei de ieri și invers. Nu există echipă norocoasă în permanență, după cum nu există ghinioniști de profesie, care se nasc doar ca să alunece la nesfârșit pe toboganul sorții.

Bayern München a câștigat sâmbătă pe Wembley din toate motivele fotbalistice, plus unul care nu ține de tactică, organizare și arbitraj. Anul trecut, Bayern a pierdut finala acasă, în fața nemților ei ordonați până și în euforie, împotriva unor englezi pe care i-a dominat suveran. Acum a câștigat pe terenul unor englezi, împotriva unor nemți. Iată o răsucire de soartă care face dreptate unui Bayern compătimit și în 2010, când a fost lichidat de suflul carceral al Interului lui Mourinho. Bayern e o echipă cu umerii învinețiți de atâtea bătăi pe umăr – fie de solidaritate, fie de admirație. Ea a știut că răsplata va veni – și din fotbalul bun pe care-l joacă, dar și după ce un ochi care vede mai bine decât muritorii, cu mijloacele lor electronice cu tot, a judecat trecutul și a decis prezentul.

La rândul ei, Borussia Dortmund se află tot în fața unui decont, dar cu semn schimbat. Sigur, când încasezi golul decisiv în minutul 89, gheara persecuției îți zdrențuiește inima și te aruncă în disperare. În fond, ce poate fi mai nedrept decât să primești o lovitură și să nu mai ai timp pentru ripostă? Cu atât mai mult cu cât Borussia e, poate, cea mai simpatică, elegantă și estetică echipă germană de fotbal din ultimele decenii. Cu un public fabulos și cu un antrenor charismatic, priceput și inteligent. Atâta doar că există, dincolo de planuri de joc și de forța fizico-psihică, o memorie mai presus de noi. Să-i spunem „memorie divină”? Poate că e prea mult și poate că e patetic. Însă pentru Borussia amărăciunea finalei vine direct din dulceața sferturilor. Atunci, să ne amintim, Borussia a marcat în minutele 91 și 93 golurile care au scos Malaga din cursă. Învingătoarea și învinsa de sâmbătă nu fac decât să aducă împreună confirmarea că un meci e o plimbare în „montagne russe”. Și că în fotbal până și absolutul e o chestiune relativă.